Autoritățile blochează informațiile în cazul persoanelor eliberate prin legea recursului compensatoriu: „Nu sunt informații de interes public”

de | 05/02/2019 | Județean, Justiție, Social

Legea recursului compensatoriu – care a permis eliberarea din penitenciar mai devreme a unor condamnați din cauza condițiilor din închisori – a însemnat, în unele cazuri, infractori periculoși eliberați care deja s-au întors după gratii fiindcă nu au rezistat prea mult fără să comită alte fapte penale.

inRoman.ro a vrut să știe care este situația la nivelul județului Neamț: câte persoane au fost eliberate, câte au din nou probleme penale. Ne-am adresat prima dată Inspectoratului de Poliție Județean Neamț, întrucât orice persoană care a comis sau despre care se bănuiește că a comis o infracțiune ajunge în atenția polițiștilor. Răspunsul a fost sec: „informațiile privind eliberarea persoanelor care au beneficiat de prevederile legii privind recursul compensatoriu exced liberului acces al cetățenilor (…) întrucât nu reprezintă informații de interes public.” Am mers mai departe, la Inspectoratul General al Poliției Române. De acolo am primit același răspuns, doar că documentul cuprinde mai multe fragmente din legea privind accesul la informații de interes public.

Am cerut aceste informații și la Ministerul Public, dar și la Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP). Ministerul Public a răspuns că nu are o evidență separată a acestor persoane, ANP probabil numără încă.

În ciuda blocajului informațional de la instituțiile statului, înRoman.ro a aflat că pe baza acestei legi au fost eliberați 81 de infractori cu domiciliul în județul Neamț, iar șase dintre aceștia sunt din nou în atenția oamenilor legii pentru comiterea de infracțiuni precum: tâlhărie, tentativă de viol, furt calificat, amenințare și tulburarea liniștii și ordinii publice.

De ce aceste informații SUNT de interes public: pentru că țin de societate, adică de noi toți; pentru că derivă din acțiuni ale unor instituții publice; pentru că nu fac referire la date personale, adică nimeni nu poate identifica o persoană după niște cifre statistice. De ce nu au vrut autoritățile să ni le furnizeze? Probabil pentru că așa e ordinul „de sus”, de la niște șefi mai preocupați de liniștea lor decât de siguranța cetățeanului.

raspuns IGPR


Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.