Ce supriză mai pregătește Guvernul pentru români: taxă pentru autostrăzi

de | 08/02/2019 | Economic, Mișcare Civică, Național

Asociațiile ce militează pentru construirea de autostrăzi în Moldova au avut vineri, 8 februarie, o întâlnire oficială cu prim-ministrul Viorica Dăncilă și consilierul personal al premierului, Darius Vâlcov.

După protestul din această dimineață, organizat în Piața Victoriei de asociațiile ”Împreună pentru A8”, ”Moldova vrea Autostradă”, ”Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei” și ”Pro Infrastructură”, deputatul nemțean Iulian Bulai a reușit să medieze o întâlnire între protestatari și premierul Dăncilă, la Palatul Victoria.

La această discuție a participat și Darius Vâlcov, consilier la premierului și considerat omul de bază al lui Liviu Dragnea în Guvern. Iată cum văd guvernanții infrastructura din România:

Întâlnirea a durat o oră și douăzeci de minute și a atins toate punctele acestui document transmis și celorlalte instituții de resort de către organizațiile civice după publicarea proiectului de buget național, care inițial nu prevedea nici o alocare financiară pentru infrastructura mare din zona Moldovei.

Redăm mai jos principalele puncte discutate la întâlnirea oficială de la Palatul Victoria:

  1. La solicitarea asociațiilor, ca urmare a deprofesionalizării instituției, premierul a susținut reorganizarea de urgență a CNAIR, luând în calcul scindarea acesteia, una dintre viitoarele structuri intrând sub tutela Guvernului.
  2. Termenele asumate de Guvernul Dăncilă pentru finalizarea lucrărilor la autostrada A8 Ungheni-Iași-Târgu Mureș sunt:
  3. Tronsonul Iași-Târgu Neamț până în anul 2022;
  4. Traseul complet al autostrăzii până în 2026;
  5. Guvernul nu dorește să renunțe la ideea construirii în Parteneriat Public Privat a tronsonului Ungheni-Iași-Târgu Neamț (Lețcani-Cristești), reiterând argumentul costurilor mai mici de construcție prin această variantă și procedura anevoioasă din cauza birocrației.

La criticile asociațiilor referitoare la viitoarea taxă de autostradă pentru acest segment, estimată la aproximativ 7 euro pentru 68 de kilometri, reprezentanții Guvernului au replicat că toate autostrăzile din România vor fi în curând cu taxă.

  • Nu a fost lămurit aspectul privind lipsa unui segment de 32 de kilometri din autostrada A8 (tronsoanele Ungheni-Iași-Lețcani și Cristești-Târgu Neamț), din Studiul de Fundamentare, reprezentanții Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză neputând oferi un răspuns la această problemă concretă.
  • Pe tronsonul Lețcani-Cristești (61+7 km), în maxim două săptămâni va fi aprobat Studiul de Fundamentare și va fi scos la licitație pentru selecția de oferte în varianta PPP. Ofertanții iși vor asuma toată investiția – Studiul de Fezabilitate + Proiectul Tehnic + Execuție.
  • Pentru tronsoanele Pașcani-Suceava și Suceava-Siret, aparținând autostrăzii A7, urmează să fie aprobați indicatorii tehnico-economici ai proiectului.
  • Podul de la Ungheni va fi mutat în avalul râului Prut, ca urmare a unei suprapuneri cu o arie naturală protejată. Din acest motiv, segmentul A8 Ungheni-Iași-Lețcani va face obiectul unui proiect distinct, ieșind din varianta PPP și trecând în administrarea CNAIRR.

Asociațiile ce promovează construirea autostrăzilor Moldovei vor continua monitorizarea și implicarea activă în ceea ce privește îndeplinirea obiectivelor mai sus menționate.

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.