Teatrul „Dan Alecsandrescu” vă prezintă luni o comedie despre putere și corupție

de | 10/02/2019 | Cultură, Local

Teatrul „Dan Alecsandrescu” readuce pe scena Cercului Militar Roman o piesă foarte potrivită pentru acest an, un an în care românii vor fi chemați de două ori la urne.

„Omul care a văzut moartea”, comedia în trei acte a lui Victor Eftimiu, aduce în discuție, pe de o parte lupta pentru putere și corupția, de cealaltă parte, dorința de a urma calea inimii. Într-un liniștit orășel de provincie, un candidat la primărie salvează viața unui necunoscut. Dar cine este cel salvat? Stau lucrurile chiar așa sau aparențele înșeală? 

Răspunsurile le aflați luni, 11 februarie, începând cu ora 18.00, la Cercul Militar Roman. Intrarea este, ca de obiecei liberă, singura răsplată pe care o așteaptă actorii amatori fiind prezența și apaluzele spectatorilor. 

Vor evolua, în ordinea intrării în scenă: Mariana Levărdă, Beatrice Canschi, Cristian Foghel, Radu Vatavu, Alexandru Lezeu (în dublu rol), Daniela Pețenchi, Gheorghiță Iancu. Regizorul este Radu Vatavu, iar sufleur, Silvia Coșnete.

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.