Trei nominalizări din Roman la Gala Excelenței în Asistența. Cum puteți vota

de | 19/02/2019 | Județean, Social

Colegiul Naţional al Asistenţilor Sociali din România a lansat luni, 18 februarie,  competiţia pentru premiile ce vor fi oferite în cadrul celei de-a VI-a ediţii a Galei Naţionale a Excelenţei în Asistenţa Socială 2019. Printre nominalizările la premiile ce se vor acorda în cadrul galei se regăsesc şi trei persoane din Roman. Este vorba despre Rodica Bălan (Spitalul Municipal Roman), Geanina Chirugu și Doinița Hînceanu (ambele de la Direcția de Asistență Socială Roman).

Alte persoane și instituții nominalizate sunt: DGASPC Neamț, Ana Maria Radu, Diana Elena Lungu, Alina Elena Chiriac (asistenți sociali în cadrul DGASPC Neamț), Cristina Păvăluță (directorul DGASPC Neamț), Daniel Manea (Spitalul Județean Piatra Neamț), Mihaela Anghel (Direcția de Asistență Socială Piatra Neamț), Eliza Ventaniuc (Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Neamț, jurnalistul Daniel Vinca.

Potrivit regulamentului, în perioada 18-25 februarie toți cei nominalizați pot fi votați accesând site-ul Galei Naționale a Excelenței în Asistență Socială, direct la secțiunea Vot 2019 la adresa  https://poll.cnasr.ro/

Gala Naţională a Excelenţei în Asistenţă Socială, ediţia a VI-a, va avea loc în data de 19 martie 2019, pe scena Atenului Român, unde vor fi înmânate și premiile câștigătorilor. Organizată cu ocazia celebrării Zilei Mondiale a Asistenţei Sociale, Gala este evenimentul în care asistenţi sociali din întreaga ţară, autorităţi, jurnalişti, sărbătoresc realizările profesiei pentru a transmite un mesaj cu privire la conştientizarea  contribuţiilor din domeniul social şi nevoia acţiunilor ulterioare. Gazdă a evenimentului va fi cea care a sprijinit Gala încă de la prima ediţie, Andreea Marin – Ambasadorul Excelenţei în Asistenţă Socială, iar organizatorii pregătesc un spectacol de excepţie.

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.