Cadastrare gratuită în județ

de | 26/02/2019 | Administrație, Economic, Județean

Nemțenii vor avea parte de cadastrarea gratuită a terenurilor. Datorită unui program național de cadastrare, realizat și cu fonduri europene, se va realiza cadastrarea întregului județ. Prima comună în care aceste măsurători sunt gata este Dobreni. Proprietarii celor 4.550 de imobile din comuna menționată urmează să primească extrasele de carte funciară pentru casele și terenurile care au fost înregistrate gratuit. În comuna Dobreni, care măsoară  2.419 de ha, lucrările de cadastru general au început în anul 2016.

În prezent, din totalul de 83 de unități administrativ-teritoriale (UAT) din județul Neamț, una (Dobreni) este cadastrată în proporție de sută la sută, iar în alte 50 se desfășoară lucrări de înregistrare sistematică a imobilelor pentru o suprafață de 34.994 de hectare și un număr estimat de 83.500 de imobile. Alte 16 UAT-uri în județ se află în diverse faze de contractare a lucrărilor de cadastru general. În comunele în care procedura de cadastrare este în desfășurare, informații suplimentare se găsesc la primării.

Totodată, în 2019 vor începe lucrările de înregistrare sistematică a imobilelor în primele cinci comune (Vânători-Neamț, Borlești, Petricani, Secuieni și Agapia) din totalul de 24 din județul Neamț aflate pe lista celor 660 de UAT-uri din mediul rural din toate județele țării, care vor fi cadastrate integral din fonduri externe nerambursabile prin Programul Operațional Regional 2014-2020.

Obiectivul principal al programului național de cadastrare este înregistrarea gratuită a tuturor imobilelor (terenuri, clădiri și apartamente) din România în Sistemul integrat de cadastru și carte funciară. Acest proiect este finanțat din veniturile proprii ale Agenției Naționale de Cadastru – peste patru miliarde de lei, dar și din fonduri europene (Programul Operațional Regional), în cuantum de aproximativ 312 de milioane de euro. De asemenea, în cadrul acestui proiect, altă sursă de finanțare poate fi bugetul local.

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.