Primarul nu crede în reclamațiile din cartierul Petru Rareș: „Nu sunt semnăturile lor”

de | 04/03/2019 | Administrație, Local

Problemele din cartierul Petru Rareș sunt cunoscute ani de zile și au fost dezbătute de mai multe ori public. Cu toate acestea, o rezolvare a situației nu există implementată la acest moment, astfel că în urmă cu o lună, un consilier local i-a prezentat primarului Lucian Micu un tabel cu semnături și o petiție din partea romașcanilor care locuiesc acolo și care cer să li se ofere servicii pe măsura contribuției lor la bugetul local.

Luni, 4 martie, primarul Micu a spus că cel puțin o parte dintre semnăturile de pe acel tabel nu sunt asumate de nimeni.

Nu le-am răspuns încă (n.r. – la petiție) pentru că am purtat discuții cu câteva persoane și se pare că nimeni nu a purtat nicio discuție cu ei și nici semnăturile nu le aparțin. De aceea, am fost reticent a da răspuns unei petiți până la urmă anonime, atât timp cât acei proprietari nu au semnat acel tabel, nu au știut despre ce este vorba și nu sunt semnăturile lor. Dar eu le răspund public și le spun că în primăvara acestui an vor fi finalizate lucrările, pe strada Nicolae Bălcescu, de realizare a canalizării de ape pluviale și deja se află în procedură de licitație reabilitarea străzilor din cartier.”

Lucian micu, primarul municipiului Roman

Primarul a precizat că s-a uitat pe tabel, a văzut nume ale unor persoane pe care le cunoștea, le-a contactat și că acele persoane i-ar fi declarat că nu au semnat și nu au cunoștință de acel tabel.

De cealaltă parte, romașcanul care a inițiat petiția se declară revoltat de afirmațiile primarului Lucian Micu.

Este revoltător de-a dreptul. Acel tabel nu este un fals, așa cum a spus domnul primar.  Acel tabel a fost întocmit în 2015, atunci când am făcut prima sesizare către Primăria Roman. După prima petiție am mai făcut una, nu am primit răspuns nici până în ziua de azi. În plus, documentul nu este anonim, este semnat de mine, are toate datele personale și de contact. Este inadmisibil să fim tratați în acest fel. De ce domnul primar nu a venit pe stradă să dea ochii cu cei care locuim aici? În campania electorală a venit la fiecare poartă. Și nu înțeleg de ce ne spune despre canalizarea pluvială. Acea canalizare a fost făcută. Noi canalizare menajeră nu avem. Ce să mai înțelegem?

Marius Sima, inițiator petiție

În cea mai recentă sesizare transmisă Primăriei Roman situația unei porțiuni a străzii Nicolae Bălcescu este prezentată astfel: o canalizare menajeră colmatată, pe stradă sunt guri de canal mult prea înalte (ca urmare a lucrărilor efectuate la înlocuirea rețelei de canalizare pluvială), nu există asfalt și trotuare.

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.