Nevoia de a se sărbători o Zi Internațională a Femeii a venit din dorința femeilor de a atrage atenția asupra condițiilor de muncă și a drepturilor pe care nu le aveau, în urmă cu mai bine de 100 de ani. Prima revoltă a femeilor a fost la New York, a urmat o acțiune similară la Sankt Petersburg. Care era, însă, situația femeii într-un mic oraș de provincie precum Romanul? 

înRoman.ro a căutat prin mai multe documente și a găsit câteva mărturii ale ultimului secol și jumătate. În 1897, în presa romașcană apare revista „Femeea”, o publicație dedicată  excusiv doamnelor și domnișoarelor. Aceasta era redactată de Ion Gheorghiu Budu și specialiștii consideră că este posibil ca articolele din această publicată să fi fost scrise de redactori bărbați, sub pseudonim feminin. 

Un fragment dintr-un articol vorbește despre locul femeii în familie și societate:  „În societățile egoiste, unde va fi dominându încă nenorocita idee a dreptului de castă (…) s-ar putea dice că Femeea esă din sfera acțiunilor sale atunci când voiesce să se ocupe de trebile oamenilor. .. Mândrulu omu ar putea să-i interzică ori que (n.r. – orice) observație, ori que amestecu în afacerile sale”. 

Revista publica legile nou-apărute și trata diverse probleme ale vremii, cum ar fi dificultatea de a dansa vals sau cum să scape gospodinele de furnici (punând peste tot prin casă pește sărat).  „Femeea” este criticată într-un număr al revistei ieșene „Convorbiri literare”: „ortografia nu este; cel puțin vedem că se scrie sub inspirațiunea momentului”. (februarie 1869)

Femeile joacă un rol mai important în educație. Prima grădiniță înființată la Roman datează din 1916, purta denumirea episcopului Melschisedec Ștefănescu și avea o grupă de 25 de copii; prima educatoare a fost Maria Bîrgăoanu. Ulterior, în 1919, sub patronajul ”Societății ortodoxe a femeilor române” apare o altă grădiniță, condusă de educatoarea Ortansa Frumușanu. O a treia grădiniță, înființată cu sprijinul comunității de evrei din oraș o menționează pe educatoarea Marcus. 

În Roman, femeile cu inițiativă reușesc să pătrundă în lumea comerțului, dominată de bărbați. Găsim astfel, la începutul anilor 1900, menționate fabrica de articole de sîrmă „Vulturul” – deținută de Aneta Leibovici, care avea un capital de 200.000 de lei și o producție anuală de patru vagoane de marfă – și fabrica de săpun ”Chimica” – deținută de Mănioara Niță. Avea un capital de 300.000 de lei și o producție anuală de 100 de vagoane de marfă. 

După Revoluție, pe 10 ianuarie 1990, în componența Consiliului Frontului Salvării Naționale apar și câteva femei (5 femei din cei 27 de membri ai Consiliului): Adriana Dumitrache (brodeză la Cooperativa „Munca Manuală”), Vladmira David (confecționeră), Angela Florescu, Maria Talpă (ingineră), Violeta Munteanu (jurist) . În administrația publică, proporțiile nu s-au schimbat prea mult. Actualul Consiliu Local are în componență doar trei femei: Roxana Iorga, Dana Păiuș și Iulia Havrici, din totalul de 21 de membri ai legislativului orașului.

Ceea ce arată că, la mai bine de 100 de ani de la mișcarea de emancipare a femeilor, egalitatea cu bărbații este, cel puțin în anumite domenii, doar o teorie.

Pentru realizarea acestui material am avut sprijinul Bibliotecii Municipale „George Radu Melidon” Roman.