Primăria Roman: gaură în buget de aproape 20%

de | 21/03/2019 | Administrație, Economic, Local

Bugetul municipiului Roman pentru anul în curs se anunță a fi unul cu adevărat de criză. Reprezentanții administrației publice locale susțin că de vină ar fi modificările legislative. Indiferent de cauză, calculele făcute în birourile din Primărie arată că doar pentru a funcționa, adică fără a pune la socoteală investițiile, ar mai fi nevoie de un supliment important.

Bugetul pe anul acesta este, în momentul de față, negativ inclusiv la secțiunea de funcționare. Având în vedere noua lege a bugetului de stat, municipiile au avut cel mai mult de pierdut și de suferit. În acest moment, municipiul Roman nu reușește să-și echilibreze bugetul, doar pe partea de funcționare, cu circa 12 milioane de lei.”

Lucian Micu, primarul municipiului Roman

În 2018, cheltuielile de funcționare ale Primăriei au depășit 66 de milioane de lei. În aceste condiții, cei 12 milioane de lei ar reprezenta aproximativ 18% din buget, adică mai bine de două luni de funcționare.

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.