Conducerea Apaserv promite dispecerat la Roman și asistență juridică gratuită

de | 26/03/2019 | Economic, Local, Social

Întâlnirea dintre reprezentanții companiei ApaServ și cei ai asociațiilor de proprietari din oraș a fost, așa cum era de așteptat, extrem de dinamică. Romașcaniii nu au așteptat de două ori să se înscrie la microfon pentru a pune întrebări și a cere socoteală conducerii operatorului de apă și canalizare în cazul disfuncționalităților. 

Poate cele mai importante concluzii ale acestei întâlniri au fost că din a doua parte a anului se va reînființa un dispecerat ApaServ special pentru zona Roman și că reprezentanții asociațiilor de proprietari vor avea parte de consultanță juridică gratuită o dată pe lună, la Roman, dacă vor solicita acest lucru. În rest, oamenii s-au plâns, directorul general a promis că rezolvă iar subalternii s-au făcut că sunt extrem de entuziasmați să treacă la treabă, chiar dacă este vorba despre solicitări la care se putea găsi rezolvare și până acum. 

Cele mai importante solicitări/sesizări au fost următoarele:

  • Ce facem cu canalizarea de pe Mihai Eminescu, unde întâmpinăm dificultăți, bl.8, sc. B. Din 2015 mă lupt cu adrese, reveniri la adrese, se schimbă doar data și anul, răspunsul este standard: „în funcție de buget”. (Asoc. 19)
  • Este o problemă la bl. 46 din b-dul Republicii, erau conectate niște societăți la un hidrant. S-a intervenit odată cu Locato, s-au debranșat societățile, o lună a fost ok. Apoi s-a înregistrat consum de 2 metri cubi, după care 192 de metri cubi. Sunt patru scări legate și societățile de la parterul blocului, conectate la un singur hidrant. Nu era în regulă, fiindcă este un hidrant și nu trebuia să aibă consum pe el. Dar eu așa am găsit. Am inițiat acțiunea în instanță în 2018. (n.r. – nu s-a plătit taxa de timbru, iar acțiunea în instanță s-a stins de la sine)
  • Avem nevoie de o soluție; am făcut adresă de două sau dee trei ori. Blocul este dat în folosință din 1979. De atunci nu s-a umblat la cămine sau la branșamente decât atunci când am avut o avarie. Dacă avem o avarie la o scară care face parte dintr-un număr de trei scări la același branșament, trebuie oprită apa la toată lumea. Robineții, vanele de închidere se învârt în gol. Aș vrea măcar să vină cineva și să se uite, să ne dea o soluție. (Asoc. 13)
  • Instalațiile de canalizare pe Anton Pann sunt cu probleme, toată canalizarea exterioară se varsă în subsolurile blocurilor fiindcă rețeaua interioară este mai joasă decât cea exterioară. Ce măsuri luați pentru aceste instalații de canalizare? Răspuns: Se vor apuca de treabă cel mai devreme în septembrie.
  • Sunt probleme cu canalizarea în zona Umbreluța și spre abator. (Asoc. 14) Răspuns: Se devarsă în canalizare tot felul de obiecte: deșeuri de la construcții, multe cârpe, butoaie cu murături… Probleme de acestea tot vor apărea, atât timp cât oamenii vor continua să arunce în canalizare și altceva decât apă uzată. 
  • De ce-ați suspendat dispeceratul? (n.r. – la această întrebare s-a aplaudat, semn că toți din sală erau de acord cu acest reproș) Răspuns: Este o problemă foarte importantă și pentru noi. Au fost niște alegeri mai puțin fericite în comunicarea cu clienții. Avem în plan ca anul acesta, după jumătatea anului, să aducem acest callcenter la Roman. Eu doresc, în primul rând, ca la telefon să fie un cunoscător al zonei. Nu e ușor să găsești oameni care să fie în prima linie, dar am reușit. Eu sper ca în luna iulie, cel târziu, să am o veste bună. 
  • Ni se vorbește urât la telefon, chiar suntem înjurați atunci când sunăm pentru rezolvarea unor probleme. Răspuns: Avem peste 4 – 5 cercetări disciplinare din cauză că cei de la SCADA (n.r. – personal tehnic, deci fără pregătire pentru relația cu clienții) au răspuns nepoliticos la telefon.
  • Asociațiile fac un serviciu gratuit companiei. De ce sunt eu obligat să strâng banii de la oameni și să vi-i dau dumneavoastră? Am și o situație deosebită: un consum de 1.000 de metri cubi de apă la vila 1 din colonie, pe luna februarie, când media de consum era 110 – 120 de metri cubi lunar. Este unul care nu are apometru, restul sunt pensionari corecți. (Asoc. 25) Răspuns: Apometrul este la verificare metrologică, să așteptăm rezultatul. 
  • Să ne ajutați în reprezentarea la procese, fiindcă nu sunt banii noștri, ci ai dumneavoastră. Oamenii s-au înrăit, ne amenință că ne dau în cap, spun că: „Ce aveți cu mine, de ce mă dați în judecată?ApaServ de ce nu se implică?” și au dreptate. (Asoc. 26) Răspuns: Va fi asistență juridică gratuit o dată pe lună la Roman dacă solicitați acest lucru. Și dacă aveți drum la Piatra sunteți bineveniți, doar să anunțați cu o zi înainte. 
  • Când sunt avarii, lucrări și se reumple rețeaua cu apă se contorizează și aerul din conductă? Răspuns: Da, dar și când se golește rețeaua apometrul merge în sens invers, deci se compensează. Dar sesizați-ne și vom veni să facem măsurători. 

S-a vorbit din nou despre posibilitatea contorizării individuale sau a convenției, astfel încât fiecare romașcan să-și plătească propria factură către ApaServ. Există exemple de succes în Roman, dar o reprezentantă a unei asociații de proprietari a adus în discuție și un aspect negativ al convenției: „Convenția individuală aduce un mare deserviciu asociațiilor de proprietari: sunt proprietari care plătesc apa, dar nu și celelalte cheltuieli din cadrul asociației (gunoi, femeie de seerviciu, lumina pe casa scării). rezolvă o problemă și produce altele.” 

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.