Despre sport și integrare, de la Roman până în Portugalia

de | 23/04/2019 | Educație, Local

Cinci elevi ai Liceului cu Program Sportiv (LPS) au paticipat, în Portugalia, la un schimb de experiență în cadrul proiectului Erasmus+ „Practicarea sportului ca mijloc de integrare socială, pentru combaterea rasismului și xenofobiei” .

Elevii romașcani au fost primiți de elevii și profesorii liceului „Francisco De Holanda”, din localitatea Guimaraes. La activitate au participat și elevi din școlile partenere din Polonia, Grecia, Spania, Letonia și Italia, iar agenda activităților a inclus numeroase activități sportive dar și de integrare socială, de cunoaștere a culturii și modului de viață al portughezilor, dar și aspecte ce țin de sistemul educațional din țara gazdă.

Prima zi a debutat cu vizitarea liceului, cu o scurtă lecție de limbă portugheză, apoi elevii au participat la diferite lecții și activități practice derulate în laboratoarele și sălile de sport ale instituției. Timp de 2 zile într-un campus sportiv (Pena Park) toți eleviii au fost integrați în activități cu caracter de promovare a diferitelor jocuri și întreceri sportive, în echipe mixte, elevi și profesori. O altă activitate a fost un eveniment sportiv, de tip workshop, în cadrul căruia au fost invitați sportivi celebri, imigranți în Portugalia, care au povestit elevilor prezenți la conferință, modalitățile de integrare a lor și familiilor, în țara gazdă. S-au realizat și activități sportive la Academia de Gimnastică din Guimaraes dar și exerciții sportive de tip TaeBo Dance.”

prof. Irina Pătrăuceanu, responsabil proiecte europene LPS Roman

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.