Video: Alege-ți viitorul

de | 30/04/2019 | Acces Europa, Politică

Cu o lună înainte de alegeri, Parlamentul European a lansat videoclipul „Alege-ți viitorul”, menit să încurajeze participarea la vot la următoarele alegeri europene. Pus în scenă de regizorul Frédéric Planchon, videoclipul se apleacă asupra momentelor legate de venirea pe lume a copiilor.

Tema solidarității („suntem împreună”) se suprapune rezultatelor unui sondaj de opinie prin telefon realizat de Parlament în aprilie, potrivit căruia 80% dintre cetățenii UE susțin că ceea ce îi unește pe europeni este mai important decât ceea ce îi desparte. Întrebați care sunt primele sentimente ce le vin în minte atunci când se gândesc la UE, majoritatea europenilor menționează speranța sau încrederea (55% în total), în timp ce incertitudinea legată de viitorul Europei este sentimentul predominant pentru o treime din europenii intervievați. Dintre români, 70% au un sentiment pozitiv față de UE (40% speranță, 30% încredere).

Alegerile europene, ce vor avea loc în toate statele membre UE, se vor desfășura între 23 și 26 mai.

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.