Campionul Bogdan Marișca îi învață pe tinerii romașcani despre condusul defensiv

de | 24/05/2019 | Local, Social

Când ești la volan, nu conduci doar un autoturism, ci și destine. Pe al tău, dar și pe al celor din jur, fie că sunt pasageri sau alți participanți la trafic. Un SMS, o privire piezișă sau un picior „uitat” pe pedala de  accelerație pot reprezenta linia fină dintre viață și moarte. Zero Accidente, campania ZF, organizată în colaborare cu Asociatia Anima Intelligentia, și-a propus să îi facă pe tineri, dar nu numai, să conștientizeze importanța practicării condusului defensiv. Campania este susținută de campionul Bogdan Marișca, Napoca Rally Academy. 

Campania se va desfășura și în liceele din Roman, în săptămâna 27-31 mai.

Inițiativa grupului ZF de a organiza campania Zero Accidente, împreună cu Asociația Anima Intelligentia, nu este întâmplătoare. Unul dintre cele mai importante obiective ale ZF este acela de a sprijini activitățile educaționale care promovează siguranța pe șosele. Mai ales atunci când vine vorba despre tinerii care învață să conducă, deoarece una dintre cele mai eficiente metode de reducere a accidentelor este conducerea defensivă.”

Bogdan Petruța, director general TRW Airbag Systems SRL, parte a Grupului ZF

Campania Zero Accidente se va încheia cu un eveniment de conștientizare a condusului defensiv care va avea loc pe 6 iulie 2019, în Piața Roman Vodă din municipiul Roman. Evenimentul va avea loc în intervalul orar 16:00 – 20:30, timp în care participanții vor afla de la campionul de raliuri Bogdan Marișca din cadrul Napoca Rally Academy cum anume îți poate salva condusul defensiv viața și de ce este bine să aplici aceste principii, indiferent că pleci la drum lung sau până la magazinul din colț, la volanul mașinii. 

Un alt moment important al evenimentului va fi oferit de echipajul SMURD care va face o serie de demonstrații de prim ajutor. Atmosfera va fi întreținută de trupa Freestay și de mascotele Disney, care îi vor învăța pe copii regulile de bază ale traficului rutier.

Potrivit datelor furnizate de Mediafax, doar în primele 11 luni ale anului 2018 și-au pierdut viața pe șoselele din România peste 1.600 de persoane, iar statisticile nu sunt deloc optimiste. Potrivit datelor Parlamentului European, principala cauză a accidentelor mortale din România este viteza excesivă. De cele mai multe ori însă, aceste evenimente nefericite din trafic puteau fi evitate, dacă cei implicați ar fi aplicat principiile condusului defensiv. 

Zero Accidente

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.