Parcarea de la Roman-Vodă nu va mai fi la liber

de | 30/05/2019 | Local, Util

Primăria municipiului Roman informează cetățenii asupra faptului că, începând cu data de 5 iunie, devin funcționale barierele de la intrarea în parcarea din Piața Roman Vodă – Colegiul Național ”Roman Vodă”, parcarea fiind prevăzută și cu o tabelă electronică ce va atenționa șoferii asupra numărului de locuri libere. În total, sunt 111 locuri de parcare, din care două sunt alocate pentru persoanele cu dizabilități. 

Persoanele interesate trebuie să știe că vor avea de achitat pentru a parca autoturismul în această zonă o taxă de 1 leu pe oră, la fel ca și în celelalte parcări publice cu plată. De asemenea, cetățenii își vor putea achiziționa și un abonament, de 40 de lei pe lună, la fel ca și pentru celelalte parcări publice cu plată din oraș. Pentru cei care doresc că achiziționeze un abonament anual, costul este de 450 de lei. Abonamentele se pot face, începând cu data de 30 mai, la camera numărul 64 din cadrul Primăriei municipiului Roman (etajul II). 

Pentru parcarea de la CNRV nu este permisă plata prin SMS sau prin aplicația TPark. Șoferii care nu au abonament vor trebui ca, la intrarea în parcare, să ridice un tichet. La plecare, plata tichetului se face la parcometrul din parcare. Tichetul achitat se scanează la ieșirea din parcare, pentru ca barierele să se deschidă. Persoanele care au abonament vor primi un card care le va permite accesul în parcare.
Pentru parcarea de la CNRV există un termen de 10 minute de grație în care conducătorii auto pot intra și ieși fără să fie nevoie să achite vreo taxă. Pentru toate parcările cu bariere din oraș (Judecătorie, CNRV și Pietonal Ștefan cel Mare), din momentul achitării contravalorii costului parcării, conducătorii auto au un răgaz de 10 minute pentru a părăsi parcarea. 

Riveranii care nu au loc de parcare concesionat în parcările de reședință din zona parcării CNRV vor putea să-și achiziționeze un abonament anual, de 120 de lei. 

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.