Spitalul Roman, la moment de sărbătoare: peste 220 de ani de existență

de | 30/05/2019 | Actualitate, Local, Sănătate

A patra ediție a Zilelor Spitalului Municipal de Urgență Roman a debutat joi, 30 mai, în sala de festivități a Primăriei municipiului Roman, acolo unde  – înainte de momentul festiv – aproximativ 250 de asistenți medicali au luat parte la cursul privind implementarea planului de îngrijiri „Mai aproape de pacient – folosește planul de ingrijiri”, susținut de lector Gabriela Dediu. 

Nu e simplu, dar rezultatele muncii noastre sunt cele mai importante. Și ele se văd zilnic. De la an la an avem tot mai multe lucruri cu care să ne mândrim. Dar avem și foarte mult de muncă, menținând tot timpul standardul ridicat vom continua să evoluăm și să transformăm acest spital într-o unitate medicală de elită. Și pentru fiecare efort și implicare a dumnavoastră vă mulțumesc. Sărbătorim în acest an un secol de chirurgie și medicină internă, iar continuăm să construim.

dr. Maria Andrici, manager general Spitalul Municipal de Urgență Roman
Zilele Spitalului Municipal Roman 2019 2997 Maria Andrici

Evenimentul s-a dovedit a avea dublă semnificație: sărbătoarea spitalului, dar și ziua de naștere a managerului general Maria Andrici. Informația a fost devoalată de parlamentarul Laurențiu Leoreanu. 

Ori de câte ori eu, personal, am avut o problemă, că a fost la pneumologie, la endocrinologie, ORL, oftalmologie sau chirurgie, am fost prima dată în Spitalul Municipal de Urgențâ Roman și aici m-am tratat. Aici mi s-a născut și nepotul, aici mi-am tratat și părinții, și ultimele clipe grele ale mamei mele tot aici s-au petrecut. Ceea ce e foarte mult, mai ales într-o perioadă în care autoritățile și demnitarii și-au creat o modă de a se trata ori pe la Iași sau București, dar cel mai des în străinătate. Eu cred că Spitalul Municipal de Urgență este un spital care dă încredere, are profesionalism, are profesioniști. Eu nu am fost dezamăgit. Acum, sigur, nimeni nu poate să facă lucrurile numai într-o balanță descentrat pozitivă. Dar eu cred că acum spitalul dă încredere. La mulți ani Spitalului Municipal de Urgență Roman și tuturor celor care lucrează în el! Și la mulți ani și doamnei manager, care azi își sărbătorește ziua!”

deputat Laurențiu Dan Leoreanu
Zilele Spitalului Municipal Roman 2019 3004 Laurentiu Leoreanu

Pe lângă obișnuitele urări la un astfel de moment, primarul Lucian Micu a promis că va continua investițiile în aparatură medicală.

Vă felicit pentru tot ceea ce faceți. E o meserie nobilă, mulți oameni își pun speranțele în dumneavoastră. Vă asigur de tot sprijinul Primăriei municipiului Roman pentru ca, în primul rând, dotarea cu aparatură să fie asigurată pentru ca și calitatea actului medical să fie pe măsură. Am făcut efoturi în ultimii ani și sper eu că aceste lucruri deja încep să se vadă la nivelul Spitalului, prin investițiile în aparatura modernă, atât cele care au fost făcuteîn anii trecuți, dar și cele care sperăm că se vor realiza în acest an, prin atragerea unei sume-record. Se asemenea, am depus și un proiect cu finanțare europeană, care sperăm să fie avizat pozitiv, tocmai pentru a duce spitalul cât mai sus din punct de vedre al. dotării, pentru că știu că din punct de vedere al resurselor umane Spitalul Municipal de Urgență Roman are medici pregătiți, capabili, profesioniști.

Lucian Micu, primarul municipiului Roman
Zilele Spitalului Municipal Roman 2019 3007 Lucian Micu

Au mai luat cuvântul medicul Iosif  Koszeghi – președintele Colegiului Medicilor – Filiala Neamț, Roxana Andronache – secretar OAMGMAMR Neamț, doctor Adrian Cotîrleț – manager al Spitalului Municipal de Urgență Moinesti, medic Codruț Munteanu – manager al  Spitalului Județean Neamț, Florin Ionuț Apostoae – manager al Spitalul Târgu Neamț. 

Este o plăcere pentru mine să fiu în mijlocul dumneavoastră din mai multe motive. Am venit cu plăcere, într-o perioadă în care calendarul manifestărilor medicale este maximum. Sunt alături de conducerea acestui spital fiindcă încearcă în niște condiții… să facă ceva pentru sistemul spitalicesc din România. Suntem în aceeași barcă; nu doar ca manageri, ci și ca spitale: în România sunt șase spitale municipale de urgență. Noi suntem un fel de struțo-cămilă. Nici spital județean de urgență, nici spital municipal. Și doamna manager știe foarte bine discuțiile pe care le avem, inclusiv la nivelul conducerii MInisterului Sănătății, conducere actuală, vizavi de statutul nostru. Apreciez foarte mult abnegația conducerii Spitalului Municipal de Urgență Roman.

prof. univ. dr. Adrian Cotîrleț, managerul Spitalul Municipal de Urgneță Moinești
Zilele Spitalului Municipal Roman 2019 3022 Adrian Cotirlet

După alocuțiuni, doctorul Dan Gabriel Arvătescu, medic primar chirurgie generală și șeful secției Chirurgie din cadrul Spitalului Municipal de Urgență Roman, a lansat cartea cu titlul „Trecute vieți de medici romascani‟. Tot doctorul Arvătescu a făcut celor prezenți o scurtă incursiune în istoria de 221 de ani a Spitalului Roman (este al doilea spital ca vechime din Moldova), și a peste un secol de  chirurgie în această unitate spitalicească, punând accent pe medici care au adus inovația în această unitate spitalicească.  Mai apoi, medicii Cătălina Palancianu, medic primar medicină internă, și Silvia Măndășescu, medic primar endocrinologie au prezentat cele mai importante momente din istoria de 100 de ani de medicină internă.

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.