Mărturii de la vizita Papei: „El cu Loganul, ceilalți cu Merțanul”

de | 03/06/2019 | Actualitate, Național, Religie

Timp de trei zile, cea mai importantă știre din presa românească a fost vizita Papei Francisc. Venit ca șef de stat și, totodată, păstor spiritual a milioane de creștini romano și greco-catolici, Papa Francisc a reușit să producă emoție și printre credincioși de alte confesiuni. 

Dar ce a însemnat vizita în România și care sunt “lecțiile” pe care trebuie să le învățăm de la Papa Francisc? Cum au simțit creștinii romano-catolici întâlnirea cu acesta? Ne oferă un răspuns doi dintre preoții care l-au întâlnit pe Papa la București și la Iași.

A fost un sentiment de mare bucurie, dar o bucurie izvorâtă dintr-o încredere totală că tot ceea ce se întâmplă este darul lui Dumnezeu. Au fost atâtea piedici, vizibile şi invizibile, încât împlinirea acestui vis, Papa Francisc în România, şi special, la Iaşi, nu putea să producă decât o imensă bucurie, izvorâtă din împlinirea unui vis extraordinar. Pe Papa l-am văzut, în general, emoționat şi fericit. Nu ascund însă şi privirea plină de gravitate şi îngrijorare când vorbea politicienilor, dar şi privirea rugătoare şi vizibil amară când s-a întâlnit cu patriarhul Daniel şi membrii Sinodului. Este a treia oară când îl văd de aproape (au mai fost două ocazii la Roma), dar niciodată aşa aproape ca la Iaşi, 2 – 3 metri. Nu am reuşit să dau mâna cu Sanctitatea Sa, dar i-am vazut chipùl fericit, am văzut oamenii fericiți şi mi-a fost suficient.”

pr. Francisc Fărcășel, vicedecan Decanat de Roman

Nu am reușit să dau mâna cu Papa, am fost în spatele lui la Liturghia de la București, am celebrat împreună cu ceilalți. Dar am avut o trăire interioară pe care nu o pot exprima în cuvinte. Senzația de a fi aproape de Papa a fost de nedescris, te furnica pielea pe tine de emoție. Și nu doar pentru mine. Am prieteni care sunt din București sau care au venit la București special pentru întâlnirea cu Papa și mi-au spus același lucru. Unul dintre prieteni este membru în corul Patriarhiei; mi-a mărturisit că a fost un sentiment pe care nu l-a mai trăit niciodată în viața lui.

pr. Lucian Mihai Bobârnac, președinte Fundația „Pacea”

Părintele Lucian crede că lecția cea mai importantă este cea a simplității și a smereniei. 

A fost clar: el cu Loganul, ceilalți cu Merțanul. Oamenii au observat asta. În plus, a zâmbit mai mereu, a comunicat cu oamenii, l-am simțit sincer în toate gesturile și vorbele sale.. Am văzut mulți pelerini plângând de bucurie după această întâlnire. Pentru mine, personal, această întâlnire a fost o lecție de viață și, în același timp, o provocare pe care Papa mi-a lansat-o pentru a mă gândi la comportamentul meu și la prioritățile pe care le am.

pr. Lucian Mihai Bobârnac, președinte Fundația „Pacea”

Părintele Francisc este de părere că vizita Papei a fost presărată cu semne al prezenței Divinității. 

Papa a vorbit pentru toți, a avut câte un cuvânt de încurajare pentru fiecare persoană, a avut câte o privire pentru fiecare categorie, parcă reuşind să privească în inima fiecăruia. Şi încă două lucruri cu care să rămânem: mai întâi, cuvintele Papei, toate, dar într-un mod special remarca „am întâlnit chipuri”, arătând că a venit să întâlnească persoane, ceea ce este foarte important, într-o lume în care prețul se pune pe lucruri; iar al doilea: vremea a fost foarte capricioasă, cu coduri galbene şi portocalii, dar unde a ajuns papa Francisc, cerul s-a înseninat iar soarele a strălucit, culminând cu frumosul curcubeu de la plecarea spre Italia, de pe aeroport… toate acestea, pentru mine,  au fost adevărate semne din Cer şi confirmarea că Dumnezeu lucrează extraordinar de frumos, iar Papa, ca slujitor fidel al lui Cristos, în slujba oamenilor, este un adevărat mărturisitor al iubirii profunde, al credinței puternice, al speranței într-un viitor frumos şi al păcii sufleteşti, un om mic pentru unii, dar un om al lui Dumnezeu, pentru cei mai mulți.

pr. Francisc Fărcășel, vicedecan Decanat de Roman

* sursa foto: Vatican News

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.