Liderii PNL îi invită pe nemțeni în… Clubul liberalilor

de | 09/06/2019 | Județean, Politică

PNL se dorește a fi un partid deschis pentru toată lumea, dacă ne raportăm la cea mai recentă inițiativă a liberarilor nemțeni. Președintele PNL Neamț, deputatul Mugur Cozmanciuc, a anunțat o nouă inițiativă, care se adresează nu doar membrilor de partid. 

Totodată, președintele PNL Neamț l-a prezentat pe scriitorul Adrian Alui Gheorghe drept consilierul său onorific, pe probleme de cultură. 

Vreau să îi  mulțumesc domnului Adrian Alui Gheorghe pentru pasul pe care îl face. A primit din partea mea propunerea de a fi consilier onorific, al meu, al PNL, pe zona culturală, pentru că știu sigur că poate să aducă un plus valoare echipei liberale, PNL Neamț și României. Sunt și alte proiecte pe care le-am discutat, nu doar Clubul Liberal, dar le vom face publice în viitorul apropiat. Nu ne vom opri aici, ci vă vom prezența și alți invitați, din diverse domenii, care se vor alătura PNL. Clubul Liberal este un proiect de expunere a ideilor, unde cei care au făcut performanță și care au experiență profesională în diverse domenii vin să își prezinte ideile într-un cadru relaxat. Este o modalitate de a deschide o zonă de dezbatere. Cei care vor veni nu trebuie neapărat să se înscrie în partid, ci de a participa la dezbateri.”

deputat Mugur Cozmanciuc, președinte PNL Neamț

“Am venit spre echipa liberală de aici, deoarece consider că politicul are și o dimensiune civică, consistentă de altfel. Trebuie să ne implicăm toți, să nu lăsăm în seama politicienilor sau a administrativului tot ce se întâmplă în comunitățile noastre, în societate, sunt multe lucruri care intră în responsabilitatea tuturor. Am avut o discuție cu domnul Mugur Cozmanciuc pe marginea gândirii mele în ceea ce privește comunitatea în care am ales să rămân și am demarat o serie de proiecte. Cu ajutorul echipei liberale voi putea să continui aceste proiecte. Clubul liberal nu este unul al ideologiei liberale neapărat, ci al manifestării culturale, liberale, spirituale, civice.

Adrian Alui Gheorghe

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.