(Foto) Accident mortal pe E85. Circulația, blocată pe ambele sensuri mai mult de o oră

de | 21/06/2019 | Actualitate, Județean

* Imagini cu un puternic impact emoțional

Un bărbat a decedat vineri după-amiază pe drumul european E85, în localitatea Secuieni Noi, după ce mașina pe care acesta o conducea s-a izbit frontal de un autocamion care venea dinspre Bacău către Roman și care transporta mai multe animale vii. Paramedicii SMURD de la Detașamentul de Pompieri Roman au încercat manevrele de resuscitare, dar fără succes, rănile pe care bărbatul le avea fiind incompatibile cu viața. 

În autoturismul Audi A4 se mai afla și un minor de 12 ani – fiul șoferului – dar aceasta a scăpat cu viață, fiind transportat de o autospecială a Serviciului de Ambulanță la Centrul de Primiri Urgențe al Spitalului Roman.

Conducătorul auto din camion a scăpat doar cu o sperietură, la fel ca și cele opt bovine pe care le transporta. 

În jurul orelor 16.11, Detașamentul de Pompieri Roman a fost solicitat prin Dispeceratul 112 pentru a interveni la un accident ruitr produs pe raza comunei Secieni, localitatea Secuienii Noi, șoseaua E85. Sosiți la fața locului, am găsit o victimă încarcerată și decedată, un copil minor, victimă în urma accidentului, acesta fiind proiectat în șanț. Acesta era conștient, stabil, asistat medical de echipaj TIM Roman.

Iulian Lazăr, șef gardă intervenție
accident secuieni camion animale audi a4 iulian lazar 4215
Iulian Lazăr, șef gardă intervenție

Din cauza evenimentului rutier, circulația autoturismelor pe E85 a fost blocată pe ambele sensuri de mers pentru mai bine de o oră și jumătate, iar cozile care s-au format s-au întins pe aproximativ 3 kilometri, atât într-un sens, cât și în celălalt. 

Polițiștii care anchetează cazul nu s-au putut pronunța cu privire la cauzele producerii accidentului, dar unii martori au spus că șoferul din Audi avea viteză și că ar fi depășit linia continuă. Alții au declarat, însă, că traiectoria mașinii s-a schimbat brusc, ceea ce ar putea sa însemne că bărbatului i s-a făcut rău sau a ațipit la volan. 

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.