PNL Neamț va sesiza Ministerul Dezvoltării privind lucrările efectuate la DJ 157C

de | 09/07/2019 | Județean, Politică

Comunicat de presă:

Circa trei milioane de euro a cheltuit Consiliul Județean Neamț, finanțare asigurată prin PNDL II,  pentru reabilitarea Drumului Județean 157 C, care străbate comuna Alexandru cel Bun, spre Bisericani. La mai puțin de un an, lucrările executate se dovedesc a fi de mântuială, porțiuni întregi din drumul așa zis reabilitat fiind compromise. 

Este inadmisibil, inimaginabil. Bani publici cheltuiți fără noimă, de președintele Consiliului Județean Neamț, Ionel Arsene, care și-a bătut efectiv joc de acest drum. La nici un an de la finalizarea lucrărilor, drumul este efectiv rupt, iar pe anumite porțiuni arată mai rău decât era înainte. Iar ca bătaia de joc să fie completă, Ionel Arsene o maschează prin manipularea nemțenilor și prezintă toate aceste eșecuri ca fiind, de fapt, mari realizări, prezentate în reportaje tv, filmări spectaculoase și declarații triumfaliste”, a declarat senatorul liberal Eugen Țapu Nazare. 

Partidul Național Liberal consideră că principalul vinovat de această situație este președintele Consiliului Județean Neamț, Ionel Arsene, un politician toxic, interesat doar de bunăstarea sa și a apropiaților. De altfel, de reabilitarea acestui drum s-a ocupat o cunoscută firmă abonată la banii publici, firmă controlată de un cumătru al președintelui Consiliului Județean. După  ce a eșuat în politicile de sănătate – Spitalul Județean de Urgență fiind doar un exemplu în acest sens – acum eșuează și în reabilitarea infrastructurii județene. 

Ajunge! Asemenea situații trebuie să înceteze„, a mai declarat senatorul Eugen Țapu.

Partidul Național Liberal va solicita, oficial, Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice să trimită Corpul de Control în județul Neamț pentru a verifica modul în care au fost cheltuiți banii publici pe lucrările de reabilitare a DJ 157 C. 

Biroul de presă al PNL Neamț

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.