Sute de pensionari pleacă în august la băi

de | 10/07/2019 | Județean, Social

Aproape 300 de pensionari din județ vor pleca, în prima parte a lunii august, la diferite stațiuni din țară. Casa Județeană de Pensii Neamț anunță că pentru a zecea serie de tratament balnear sunt alocate 271 bilete de tratament. 

Astfel, pentru această serie (ce are intrare în stațiuni data de 03 august), se asigură tratament balnear în una din următoarele stațiuni: Amara, Bălțătești, Covasna,Saturn, Vatra Dornei, Herculane, Felix, Ef.Nord, Neptun, Tușnad, Căciulata, Mangalia, Slănic Moldova, Tg.Ocna, Lacu Sărat, Sovata, Geoagiu Băi, Buziaș, Covasna, 1Mai – Oradea, Pucioasa, Nicolina, Olănești și Sarata Monteoru. 

Biletele sunt alocate prin aplicație informatică, beneficiarii fiind înștiințați telefonic despre repartizarea biletului de tratament. Lista cererilor aprobate poate fi verificată la sediile Casei Județene de Pensii Neamț din Piatra Neamț și Roman, cât și pe pagina de internet a instituției www.pensiineamt.ro/bilete de tratament.

Până la această dată Casa Județeană de Pensii Neamț a valorificat 1.239 bilete de tratament balnear pentru primele nouă serii ale anului 2019, fiind înregistrate 5.638 cereri de  acordare a unui bilet de tratament balnear.

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.