O tânără din Canada își caută familia biologică. Tatăl ar fi decedat la Horia

de | 11/07/2019 | Național, Social

O tânără de 22 de ani, adoptată de o familie din Canada, dorește să-și cunoască familia biologică. Angela a postat un mesaj public pentru a cere informații de la cei care ar avea informații și ar putea să o ajute. 

Numele dat la naștere a fost COȘNIȚĂ MIHAELA VASILICA. M-am născut pe data de 29 Decembrie 1997 în municipiul Constanța, România. O scurtă perioadă am fost în grija mamei biologice la spital, până când am fost transferată la un orfelinat de copii din Constanța, după care am fost plasată în grija unei familii materne. Doresc foarte mult să îmi găsesc familia biologică, deoarece știu foarte bine motivul pentru care nu am putut crește alături de ei. Numele mamei biologice era COȘNIȚĂ MONICA, iar numele tatălui meu, COȘNIȚĂ ROMEO.”

mesaj postat pe pagina „The never forgotten Romanian children – Copiii niciodată uitați ai României”
Angela Canada adoptie

Părinții Angelei au divorțat, iar adresa mamei oferită tinerei de autoritățile române nu mai este de actualitate.

O altă informație oferită din partea guvernului este ca tatăl meu biologic, COȘNIȚĂ ROMEO a decedat în anul 2004. Moartea lui a fost înregistrată în Comuna HORIA, Județul Neamț. Mi s-a mai spus ca am 4 frați. Dacă cineva îmi cunoaște mama, frații sau rudele din partea tatălui, va rog sa mă contactați aici pe această pagină! Mi-ar place așa de mult să-i găsesc!

mesaj postat pe pagina „The never forgotten Romanian children – Copiii niciodată uitați ai României”

Am luat legătura cu cea care a înființat pagina pe care a fost postat acest anunț și am fost rugați să ajutăm la răspândirea mesajului Angelei.

Pagina de Facebook „The Never Forgotten Romanian Children – Copiii niciodată uitați ai României” a fost infiinţată în ianuarie 2015 de către Ileana Cunniffe Baiescu, o româncă din judeţul Buzău, stabilită în Irlanda, cu speranţa de a-şi îndeplini un vis important: găsirea fratelui dat în adopţie internaţională. În scurt timp, pagina a ajuns să fie o punte de legătură între tinerii adoptaţi și familiile din ţară. În aproape 4 ani de activitate au fost înregistrate aici peste 1000 de cereri de căutări de familie din partea tinerilor şi peste 650 de familii din România care sunt în căutarea copiilor dați spre adoptie. Până în prezent, voluntarii acestei comunități online au ajutat la găsirea a peste 800 de familii, inclusiv găsirea fratelui pentru care a început totul.

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.