Studențialia (II)*: Cinci soluții pentru banii din studenție

de | 11/07/2019 | Educație, Național

Pentru multe familii, studenția se poate traduce și într-un efort financiar din partea părinților sau altor susținători. Dar dacă tu, cel/cea care vei merge la facultate, ești dispus să investești timp și energie, eforturile din partea familiei tale vor fi minime. 

Prima soluție: învață! Cei mai buni studenți primesc burse de merit sau de performanță. Sumele diferă de la universitate la universitate și, în unele situații, chiar de la facultate la facultate în cadrul aceleși universități. Spre exemplu, la Universitatea “Vasile Alecsandri” Bacău, bursele de merit sunt de 600 de lei, iar cele de performanță de 650 de lei/lună. Acestea se acordă semestrial, în funcție de media obținută după sesiune.

A doua soluție: bursa socială. Este o bursă care se acordă dacă situația financiară a familiei tale se încadrează în anumite condiții. Îți aduce 580 de lei/lună și este o bursă pe care la Universitatea “V. Alecsandri” o poți cumula cu cea de merit. Așa că poți obține aproximativ 1.200 de lei/lună doar din burse!

A treia soluție: fii deschis la experiențe! Universitățile oferă adesea posibilitatea implicării în proiecte și competiții. Dacă te înscrii și participi, există șanse să primești și un premiu (în bani, cărți, etc.). Nu rata nicio șansă! Până la urmă, orice nouă experiență te îmbogățește prin ea însăși.

A patra soluție: lucrează! Dacă înveți să faci lucrurile la timp și să te ții de un program, vei putea, în paralel, să lucrezi și să mergi la cursuri. În unele universități, planificarea cursurilor îți permite să te ocupi de proiectele pentru facultate, dar și să te dedici unui job. Până la urmă, a fi responsabil este o dovadă de respect în primul rând față de tine. Mulți angajatori din orașele universitare oferă de lucru joburi part-time, în weekend, cu program flexibil sau chiar de acasă, fiind conștienți că studenții au și cursuri. 

A cincea soluție: alege căminul! Deși poate părea tentant să stai în chirie într-o garsonieră sau un apartament, căminul s-ar putea să fie soluția de care ai nevoie. Pe lângă faptul că are costuri lunare mai mici, nici nu-ți bați capul cu plata utilităților, așa cum se întâmplă la un apartament în chirie. La Universitatea “Vasile Alecsandri” Bacău, studenții care intră la buget plătesc mai puțin la cămin decât studenții care plătesc taxă pentru a urma cursurile. Cea mai mare taxă este de 380 lei/lună, cea mai mică – 120 lei/lună. Căminele sunt sigure, prevăzute cu interfon și supraveghere video, iar în taxă sunt incluse și accesul la cablul TV și internet. 

Sigur mai sunt și alte soluții de a câștiga bani în timpul facultății (cum ar fi să transformi o pasiune a ta într-o sursă de venit). Noi ți-am oferit câteva ponturi pentru ca frica unui nou început să nu te sperie într-atât încât să dai înapoi.  

* Acesta este un articol găzduit de înRoman.ro, în cadrul proiectului “Studențialia”, derulat în parteneriat cu Universitatea “Vasile Alecsandri” din Bacău. Scopul acestui proiect editorial este de a încuraja tinerii absolvenți de liceu să urmeze studii superioare. Conform unui studiu al Comisiei Europene, România se află pe ultimul loc în UE la ponderea absolvenților de studii superioare (segment de vârstă 30-34 ani, perioada 2014-2017): 26,3% (+1,3% în perioada analizată), față de o medie europeană aproape de ținta de 40% pentru 2020. (sursa informației: https://ec.europa.eu/romania/news/20181016_monitor_european_educatie_si_formare_2018_date_romania_ue_ro)

Articol scris de inRoman.ro

Cotidian online independent.

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.