Persoane duse la spital după munca la câmp. ITM a intrat pe fir

de | 29/07/2019 | Actualitate, Rural, Sănătate

Aproape 30 de persoane au ajuns la Centrul de Primiri Urgențe Roman sâmbătă, 27 iulie, între orele 11.00 și 16.00, toate din localitățile Moreni și Budești, cu vârste cuprinse între 14 și 65 de ani. 12 dintre pacienți au declarat că au fost la muncă, pe un câmp de sfeclă.

Zece dintre pacienți au fost aduși cu ambulanța. Prezentau leziuni la nivelul membrelor în urma contactului cu o planta, fiind diagnosticați cu fitofotodermatoză. Au fost investigați, tratați și direcționați către domiciliu cu tratament.O singura pacienta, in varsta de 40 de ani, prezenta valori tensionare mai mari din cauza unui atac de panica. Acasta a revenit si in ziua de duminica la CPU, prezentând stări diareice, a fost ținută sub observație pe Secția de Boli Infecțioase și în această dimineață a fost externată.

Andreea Trifan, purtător de cuvânt Spitalul Municipal de Urgență Roman

Reprezentanții Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Neamț au precizat că s-au autosesizat în această situație. 

“Din partea angajatorului, noi nu am primit nicio informare, deși există în acest sens o obligație legală, dacă s-a întâmplat acest lucru în cadrul unei sarcini de muncă. Am trimis o echipă la Roman și adunăm informații pentru a vedea dacă acest caz este de competența noastră.”

Ioan Popescu, inspector-șef ITM Neamț 

La ora redactării acestui articol, inspectorii ITM Neamț au ajuns la CPU Roman și scanează fișele de internare ale pacienților.

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.