Cei mici au primit „verde la educație pentru circulație”

de | 29/09/2019 | Actualitate, Județean

Pentru a lșaptelea an consecutiv, Poliția Română și Lidl au desfășurat cea mai amplă campanie de educație rutieră la nivel național – „Verde la educație pentru circulație”. În județul Neamț, lecția de circulație rutieră a avut loc în parcările magazinelor Lidl din municipiile Piatra Neamț și Roman și în orașul Tîrgu-Neamț.

Evenimentul național de educație rutieră „Verde la educație pentru circulație” are ca scop conștientizarea în rândul celor mici, dar și al părinților, privind importanța cunoașterii și respectării regulilor de circulație. Proiectul își propune, totodată, formarea unui comportament responsabil în trafic al copiilor, pentru ca, pe termen lung, numărul de accidente în care sunt implicați, cu vină, cei mici, să se reducă.

Astfel, poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Neamţ au fost prezenţi în parcările magazinelor Lidl, începând cu ora 11.00, unde au susţinut lecţii interactive dedicate copiilor şi le-au oferit sfaturi pentru a circula în condiții de siguranță pe drumurile publice în calitate de pietoni.

Lecția a debutat cu o sesiune informativă, în cadrul căreia cei mici au aflat toate informații despre cele mai importante reguli de circulație pentru ei, și totodată cât de important este să fie atenți la trafic, apoi a continuat cu o sesiune interactivă, prin care fiecare copil a avut șansa să învețe direct de la polițiști care este comportamentul unui pieton exemplar. La finalul activității, cei mici au primit mai multe premii pentru participarea activă la lecție.

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.