Invitație la teatru: “Tango, monsieur?”

de | 03/11/2019 | Cultură, Local

Trupa de teatru Dan Alecsandrescu îi invită pe romașcani luni, 4 noiembrie, începând cu ora 18.00, la Cercul Militar Roman, pentru a petrece două ore de bună dispoziție. Actorii vor pune în scenă piesa “Tango, monsieur?”, a autorului italian Aldo Lo Castro. 

Unele persoane susțin că o femeie, în viața unui bărbat, e mult. Alții… că e puțin… Dar ce te faci când în viața ta, există cel puțin patru femei? Plus un majordom complice la aventurile amoroase ale stăpânului său? O comedie neagră, în care testosteronul se ia la trântă cu neuronii. Vă așteptăm, luni, 4 noiembrie 2019, la ora 18.00, în sala Cercului Militar Roman, să aflăm răspunsul la aceste întrebări. 

Piesa nu este recomandată minorilor sub 16 ani.

Actorii care vor evolua luni, în ordinea intrării în scenă: Radu Vatavu, Luminița Mera, Daniela Pețenchi, Camelia Duca, Mariana Levărdă, Sorin Cobuz, Cristian Foghel. Regia: Radu Vatavu. Sufleur: Silvia Coșnete. Regie tehnică: Alexandra Holman.

Intrarea este liberă.

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.