Senatorul Manoliu îi acuză pe liberali că blochează investițiile în județ

de | 13/12/2019 | Județean, Politică

Senatorul Dan Manoliu îi acuză pe liberalii aflați acum la guvernare că blochează finanțarea la obiective de infrastructură rutieră naţională şi judeţeană. Parlamentarul romașcan susține, într-o declarație politică, că parteneriatul public-privat pentru Autostrada A8 se afla “în stadiu avansat de implementare, unde patru noi firme de construcţii intenţionau să participe” și renunțarea la acest proiect este în defavoarea locuitorilor Moldovei.

Privitor la judeţul Neamţ, pe motive puerile, invocând un audit s-au blocat banii pentru terminarea lucrărilor tronsonului de drum naţional P. Neamţ – Poiana Lungului, executat în proporţie de 80%, nereparat dinainte de revoluţia din 1989, un adevărat pericol pentru viaţa cetăţeanului datorită alunecărilor de teren şi a căderilor de pietre, doar pentru că Guvernul PSD, prin Ministerul Transporturilor a aprobat alocarea fondurilor necesare, chiar dacă realizarea obiectivului respectiv ajută esenţial localităţile don zona muntelui din punct de vedere economic, turistic şi reprezintă o variantă de legătură cu nordul Moldovei. Deasemenea au fost blocate finanţările pentru toate drumurile şi podurile ce intrau în programul de reabilitare doar pentru acelaşi motiv, că fondurile au fost alocate de guvernarea PSD.

Dan Manoliu, senator PSD

Dan Manoliu a mai adăugat că “actualii guvernanţi PNL deşi suţin în public că nu vor stopa măsurile bune luate de PSD, pe ascuns, folosind un slogan ce se demonstrează pe zi ce trece o mare minciună, cea a ‘grelei moşteniri’, pregătesc concedieri, plafonări a pensiilor, salariilor şi tăierea finaţării pentru toate obiectivele de investiţii începute de Guvernul PSD.

Articol scris de Gabriel Baciu

Fost realizator de programe, coordonator muzical și creator de reclame la Radio Nord-Est și Radio Terra; fost realizator de programe la CNS Roman; antreprenor în advertising și publicitate din 2003; membru fondator al săptămânalului Opinia Romașcană; consultant pentru comunicare, advertising și publicitate; grafician și dezvoltator site-uri web.

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele articole

se incarca

Cele mai citite articole

se incarca