Primăria propune prima supraimpozitare pe motiv de neîngrijire a imobilului

de | 13/12/2019 | Administrație, Economic, Local

Primăria propune prima supraimpozitare a unui imobil neîngrijit, la aproape patru ani de când există legislație pentru o asemenea măsură. Cei care vor decide supraimpozitarea sunt consilierii locali, în ședința din 19 decembrie.

În urma deplasării în teren, s-a identificat că imobilul din str. Ștefan cel Mare, nr. 213, prezintă o stare avansată de degradare, fiind încadrată prin Nota tehnică de constatare a stării tehnice nr. 17746/18.09.2019 ca fiind imobil neîngrijit. La data de 18.09.2019 s-a procedat la somarea proprietarului IMMOBILIARE ITALO ROMENA S.R.L. și i s-a pus în vedere să întreprindă demersurile de remediere în termen de 30 de zile sub sancțiunea supraimpozitării clădirii conform hotărârii menționate mai sus.Cum termenul de 30 de zile a expirat, iar proprietarul somat nu a luat măsuri de remediere, s-a procedat la reevaluarea imobilului și s-a constatat că sunt îndeplinite condițile de fapt și de drept pentru majorarea impozitului.

motivarea proiectului de hotărâre privind supraimpozitarea

Imobilul la care se face referire în proiectul de hotărâre este fostul sediu al Societății Culturale Miron Costin. După al doilea război mondial, clădirea a fost sediul Bibliotecii Municipale și, după 1970, a fost sediu de librărie. În anul 1997, clădirea a intrat în proprietatea unui omul de afaceri Adrian Chiriac. După câţiva ani, imobilul a fost vândut iar noul proprietar a gajat cu această clădire un credit pe care nu l-a mai putut returna, astfel că acest bun a ajuns în proprietatea unei bănci și nimeni nu  s-a mai îngrijit de imobil.

În anul 2015, administrația locală a avut o tentativă de a cumpăra fostul sediu al Societății Culturale. În luna mai 2015 a decis, prin hotărâre de Consiliu Local, să-și exercite dreptul de preemțiune, ca urmare a unei adrese venite din partea băncii. La câteva luni distanță, aceeași administrație publică locală a spus că nu-și permite să cumpere imobilul.

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.