Fundația „Anton Durcovici” a împlinit doi ani de activitate

de | 13/12/2019 | Actualitate, Local, Social

Fundaţia „Anton Durcovici” din Roman a sărbătorit împlinirea a doi ani de la deschiderea oficială. Aniversarea a avut loc marți, 10 decembrie, în biserica „Sfânta Tereza”, programul fiind deschis la ora 16.00 de către copiii din Grădiniţa cu program prelungit „Anton Durcovici”. Conferința susținută de pr. dr. Felician Tiba, concertul de colinde susținut de corul de tineri „Anton Durcovici”, cât și raportul de activitate al fundaţiei au captat atenția participanților. 

Mesajul de deschidere a fost transmis de Alexandru Iștoc, președintele fundației, cel care a preluat mandatul în acest an de la Viorica Spătaru. Conferința „Fericitul Anton Durcovici ca izvor de sfințenie” a făcut parte dintr-un șir de conferințe pe care fundația îl propune romașcanilor până în iunie 2020. Raportul de activitate a fost prezentat prin difuzarea unui film – realizat de Dragoș Toma, directorul fundației –  care a cuprins toate evenimentele principale desfăşurate în timpul anului. Au avut loc și alocuțiuni ale colaboratorilor instituției, luând cuvântul Maria Măndășescu – logoped și Ana Maria Ciobanu –  psiholog.  

Sf. Liturghie a fost celebrată de pr. Pavel Chelaru, parohul Bisericii „Sf. Tereza” și asistent spiritual în cadrul Fundației „Anton Durcovici”, predica fiind susținută de pr. Felician Tiba – responsabil cu pasotrația familiei în Dieceza de Iași.

Programul s-a încheiat cu vernisarea unei expoziții de tablouri aparținând unui alt colaborator al fundației, Corneliu Varniote. 

Bilanțul anului 2019 al Fundației „Anton Durcovici” Roman

Fundatia Anton Durcovici10

Unul dintre cele mai importante proiecte din acest an – privind finanțarea de către conferința episcopală italiană cu fonduri provenite din 8 la mie, destinate bisericii catolice – a fost finalizat cu succes. Astfel mediul educațional din Roman se bucură astăzi, pentru cel de-al doilea an, de o unitate de învățământ pentru preșcolari, construită la standarde europene. Valoarea totală a proiectului s-a ridicat la suma de 100.000 de euro. 

A fost realizată documentarea și depunerea unui nou proiect cu finanțare, care urmărește amenajarea unui spațiu de joacă, recreere pentru copii și cadre didactice la nivelul noii unități de învățământ. În luna noiembrie au fost primite semnale pozitive că noi fonduri nerambursabile vor putea ajunge la Roman. Amenajarea locului de joacă respectând toate normativele și realizarea unei parcări, pe terenul existent, se ridică la valoarea de 68.000 euro.

Pe linie socială, Fundația Anton Durcovici a decis să se implice și dincolo de limitele județului Neamț. S-a identificat oportunitatea de a deschide un centru de zi în drum spre Brașov, în localitatea Ferăstrău-Oituz, ocolo unde școala a fost închisă. Proiectul a fost trimis spre analiză așteptându-se rezultatul privind obținerea fondurilor. Întregul proiect însumează peste 150.000 euro. 

În prima jumătate a anului 2019, Fundația a organizat lunar o întâlnire a tuturor membrilor: fondatori, membri cu adeziune, sau simpli susținători. Cu toții s-au întâlnit pentru a participa la seria de conferințe susținute de preotul Marcelin Rotrau, profesor la seminarul greco-catolic din Cluj. Din toamnă, proiectul a continuat cu un nou șir de conferințe, de data aceasta tema generală fiind „Familia” iar invitat special fiind pr. dr. Felician Tiba, responsabil cu pastorația familiei în Dieceza de Iași. 

A doua ediție a Simpozionului național ”Fericitul episcop martir Anton Durcovici”, organizată în luna septembrie, a fost apreciată la superlativ de mulți participanți, chiar dacă nu a mai beneficiat de suport financiar din exterior pentru organizare. Interpretul papei Francisc pe toată durata vizitei sale în România, pr. Marius Petru Bîlha, a fost prezent pentru a împărtăși această experiență unică în viață. Prima lansare de carte organizată în interiorul unei biserici, dar și un concert de orgă a unui maestru renunit, au făcut atunci parte din program. 

O amintire frumoasă din 2019 rămâne și șezătoarea care a adunat ca odinioară sute de romașcani, în aula „Anton Durcovici”.

Grădinița cu program prelungit „Anton Durcovici” a necesitat o atenție deosebită: toate procedurile privind introducerea în rețeaua școlară națională s-au încheiat pe 8 iulie, când ministrul Educației a emis ordinul de înființare. Următoarea provocare a fost completarea personalului calificat pentru a doua grupă de copii. Decizia Fundației a fost ca misiunea de a conduce grădinița să fie încredințată unui om cu profunde valori și cu o vastă experiență la catedră, în persoana doamnei profesoare Minodora Simon.

O alternativă pentru toată perioada vacanței din iulie și august a reprezentat-o Grădinița „Anton Durcovici”, mulți părinți din Roman și nu numai, alegând să își înscrie copilul la „grădinița de vară”.

Echipa „Anton Durcovici” a făcut în 2019 un adevărat periplu prin țară, trecând pragul unităților de învățământ precum a celor din: Onești, Bacău, Iași, Tomești, Popești-Leordeni sau București. Ultimul schimb de experiență și încheierea unui parteneriat viabil a avut loc în noiembrie, la Brăila. Nici parteneriatele externe nu au fost uitate, Fundația colaborând și în acest an cu psihologul Ana Maria Ciobanu, cu expertul în logopedie Eugenia Maria Măndășescu, dar și cu artistul romașcan Corneliu Varniote.

Pe lângă aceste colaborări au fost semnate contracte de parteneriat cu majoritatea unităților de învățământ din Roman, iar pe lângă acestea Fundația găzduiește pe durata anului școlar 2019-2020 o grupă de copii de la Grădinița Școlii Gimnaziale „Vasile Alecsandri” Roman.

Articol scris de inRoman.ro

Cotidian online independent.

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.