Subvenția pentru transportul în comun va fi mai mare anul acesta

de | 14/01/2020 | Administrație, Local, Social

Suvenția pentru transportul public în comun s-a ridicat, în 2019, la aproximativ 700.000 de lei. Suma este mai mare decât ce s-a aprobat inițial, dar primarul Micu a precizat că majorarea s-a realizat prin rectificări pe parcursul anului 2019. 

S-au făcut rectificări. Pentru anul acesta vom bugeta ceva mai mult, în jur de 700.000 de lei. Acestea sunt estimările noastre. În momentul de față avem, cred, mai bine de 1.000 de abonamente. Știu de la firmă că acum s-a ajuns în jur 3.000 de călătorii zilnic. Dar aici vorbim de călătorii, nu de numărul de călători, călătoriile pot fi repetitive.

Lucian Micu, primarul municipiului Roman

Un bilet de microbuz în Roman costă 2,5 lei, iar un abonament lunar pentru toate zilele săptămânii costă 100 de lei, în timp ce un abonament lunar valabil de luni până vineri costă 70 de lei.

În medie, Primăria Roman a subvenționat firma de transport public local cu 58.000 lei/lună, adică 580 de abonamente de 100 de lei. Condițiile de acordare a abonamentelor gratuite vor rămâne neschimbate anul acesta (citește și: Cine beneficiază de transport public gratuit în Roman).

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.