Foto reportaj: Pietonalul Ștefan cel Mare – cum arată acele „câteva lucruri” care trebuie remediate

de | 27/01/2020 | Administrație, Local

„Născut talent, murit speranță” – este una din zicalele folosite de amatorii de sport atunci când se referă la dezamăgirea legată de evoluția unui sportiv. În ciuda domeniilor total diferite, zicala se potrivește de minune Pietonalului Ștefan cel Mare.

16 ani sunt de când au fost întocmite primele documente referitoare la proiectul de modernizare al Pietonalului. Lansat cu mare tam-tam, proiectul a fost întocmit de o firmă din Bacău şi prelua unele soluţii rezultate în urma unui concurs de idei organizat de Primăria Roman, cu participarea Facultăţii de Arhitectură Bucureşti. Cele patru tronsoane ar fi trebuit să aibă o personalitate distinctă.

Trei primari mai târziu, zona arată ca în fotografiile de mai jos, dar Lucian Micu se arată mulțumit, cu excepția a „câteva lucruri de remediat”.

Per ansamblu sunt mulțumit de calitatea lucrărilor din pietonal însă în mod particular sunt câteva lucruri care trebuie remediate. … E vorba de acele plăci de granit, sunt anumite zone în care trebuie intervenit și deja am vorbit cu constructorul, însă trebuie să așteptăm vremea caldă. Lucrările cred că se vor finaliza în totalitate în această primăvară, spre începutul verii.

Lucian Micu
pietonal Stefan cel Mare DSC5211

Primul lucru care-ți sare în ochi la intrarea în pietonal e numărul mare de mașini. E „pietonal” dar e cu mașini!? Justificarea accesului autovehiculelor în pietonal este că și magazinele din zonă trebuie să se aprovizioneze și să livreze marfa cumva, numai că aceste operațiuni par a se face cu Mercedes-Benz ML, Audi A6, BMW seria 5, Mercedes-Benz clasa E, Volkswagen Passat și Volkswagen Touareg.

pietonal Stefan cel Mare DSC5260

Ce-i drept aici intră și camioane; îți poți da seama după urmele lăsate de anvelope pe spațiul verde.

pietonal Stefan cel Mare DSC5278

Prezența mare a autovehiculelor nu e de mirare atât timp cât barierele erau ridicate și nici un polițist local sau paznic nu era în gheretă. Prezența unui indicator care indică că spațiul este supravegheat video nu pare a speria pe nimeni.

pietonal Stefan cel Mare DSC5303

Calitatea lucrărilor e departe de a fi ceea ar trebui să fie. Plăcile de granit s-au desprins și crăpat în foarte multe locuri. Dacă în unele zone deteriorarea granitului s-ar putea pune pe seama accesului autovehiculelor, faptul că plăcile de pe trepte s-au crăpat și desprins nu poate fi pus decât pe seama unor lucrări de mântuială.

pietonal Stefan cel Mare DSC5238

Siguranța cetățenilor a fost pe primul plan; mărturie stau găurile neacoperite, pline cu gunoaie dar și cele acoperite cu niște euro-paleți.

pietonal Stefan cel Mare DSC5225
pietonal Stefan cel Mare DSC5228

Grăitoare este și prezența unei balustrade din scânduri legate cu sârmă.

pietonal Stefan cel Mare DSC5233

Un portocaliu țipător a fost aplicat prin unele zone, menit probabil să-ți ia ochii de la mănunchiurile de cabluri în dezordine, tencuiala căzută și betonul măcinat până la structure de fier.

pietonal Stefan cel Mare DSC5245

Din loc în loc cabluri ies din pământ.

pietonal Stefan cel Mare DSC5253

Acolo unde gospodar nu este, vegetația își revendică locul.

pietonal Stefan cel Mare DSC5267

În lipsa unui plan coerent, fiecare antreprenor și-a amenajat fațada cum a crezut de cuviință.

pietonal Stefan cel Mare DSC5255

Unii nici nu s-au mai deranjat să dea un strat de var.

pietonal Stefan cel Mare DSC5261

Într-un capăt al pietonalului, șters de soare, un mic panou anunță că în „Groapă” s-au îngropat și bani europeni.

pietonal Stefan cel Mare DSC5288

Finisajele par a fi o treabă peste puterile constructorului.

pietonal Stefan cel Mare DSC5291

Din multitudinea de fotografii făcute am ales să vă prezentăm doar 50.

Articol scris de Gabriel Baciu

Fost realizator de programe, coordonator muzical și creator de reclame la Radio Nord-Est și Radio Terra; fost realizator de programe la CNS Roman; antreprenor în advertising și publicitate din 2003; membru fondator al săptămânalului Opinia Romașcană; consultant pentru comunicare, advertising și publicitate; grafician și dezvoltator site-uri web.

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.