Săptămâna viitoare încep înscrierile în clasa pregătitoare

de | 25/02/2020 | Educație, Județean

În perioada 4 – 23 martie se va desfășura prima etapă de înscriere a elevilor în clasa pregătitoare pentru anul școlar 2020-2021. Inspectoratul școlar județean Neamț a comunicat și proiectul de școlarizare pentru anul școlar următor, care prevede un număr de 4.238 de elevi ce ar urma să fie înscriși și distribuiți în clasa pregătitoare și un număr de 187,84 de clase de acest fel la nivelul întregului județ.

Numărul de clase dă cu virgulă, deoarece sunt școli unde aceste clase vor funcționa în regim simultan, fiindcă nu există numărul minim de elevi pentru a se forma clase de sine stătătoare. Copiii care împlinesc 6 ani până la data de 31 august 2020 vor fi înscriși obligatoriu la școală, dar părinții ai căror copii îndeplinesc vârsta de 6 ani între 1 septembrie 2020 – 31 decembrie 20202 și doresc neapărat ca micuții să devină școlari trebuie să știe că aceștia vor fi evaluați psihosomatic în centre stabilite de ISJ Neamț.

În județul nostru sunt 21 de centre de evaluare psihosomatică. Pentru  Roman și zona din împrejurimile municipiului părinții se pot adresa centrelor de la Școala Gimnazială „Alexandru Ioan Cuza”, Școala Gimnazială ,,Calistrat Hogaș”, Școala Gimnazială „Mihai Eminescu”și Liceul Teoretic „Vasile Alecsandri”din Săbăoani.

Toți copiii ai căror părinți cer înscrierea în clasa pregătitoare la școala de circumscripție sunt înscriși la școala respectivă. Pe locurile rămase libere se înscriu copiii care provin din alte circumscripții școlare, inclusiv din alte localități. Dacă numărul cererilor din alte circumscripții este mai mare decât numărul de locuri libere, se aplică criteriile de departajare generale și criteriile specifice.

Repartizarea copiilor în clase este stabilită de inspectorate; astfel, se crede, că vor dispărea acele clase ,,preferențiale”. Rezultatele primei etape de înscriere se vor afișa pe data de 1 aprilie.

Articol scris de Coca Cozma

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.