Coronavirus: școlile și grădinițele se închid de miercuri

de | 09/03/2020 | Național, Educație, Sănătate

Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență (CNSSU) a decis închiderea tuturor școlilor din România începând de miercuri, 11 martie, până pe 22 martie cu posibilitatea ca măsura să fie prelungită, dacă situația o va impune. 

Vreau să accentuez că e o măsură cu caracter preventiv. La baza deciziei au stat mai multe considerații. Primul argument este intrarea în țară a persoanelor care vin din zone cu o largă răspândire a epidemiei. Avem informații că mai mulți cetățeni români și-au făcut bagajele și se pare că mulți au pornit spre România, din Lombardia.

Ludovic Orban

Totodată, CNSSU a decis suspendarea transporturilor regulate de persoane pentru toate cursele Italia-România din 10.03 până pe 21.03.

În acest moment numărul persoanelor infectate cu coronavirus pe teritoriul țării a crescut la 17, după ce au fost raportate două noi cazuri, în București și Buzău. Toate cazurile confirmate până acum în România au ca sursă Italia.

Reamintim că autoritățile au decis interzicerea evenimentelor la care participă mai mult de o mie de persoane, pe tot teritoriul României, că va fi limitat accesul în spitale al studenților la medicină și că aparținătorii pacienților nu pot efectua vizite în spitale.

Articol scris de Gabriel Baciu

Fost realizator de programe, coordonator muzical și creator de reclame la Radio Nord-Est și Radio Terra; fost realizator de programe la CNS Roman; antreprenor în advertising și publicitate din 2003; membru fondator al săptămânalului Opinia Romașcană; consultant pentru comunicare, advertising și publicitate; grafician și dezvoltator site-uri web.

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.