Solidaritate în timp de pandemie: Ai ajutat? Și inRoman.ro te ajută pe tine!

de | 23/03/2020 | Editorial, Campanii, Județean

Situația excepțională pe care o traversăm cu toții ne obligă la reacție. Pe lângă provocarea de a-i păzi pe cei dragi de îmbolnăvire – în mod special părinții și bunicii noștri -, mediul de afaceri se află într-o situație similară cu cea a crizei din 2008 – 2009. Iar mediul de afaceri înseamnă deopotrivă angajați și angajatori, furnizori, clienți și familiile acestora. 

Guvernul a pregătit anumite măsuri pentru sprijinirea mediului de afaceri dar, la nivel local, noi considerăm că este nevoie să dăm dovadă de solidaritate unii față de ceilalți. 

Aproape de fiecare dată când trebuie rezolvată o problemă în comunitate, privirile se îndreaptă către mediul de afaceri. Cumva firesc, firmele sunt cele care susțin economia. Dar și acest firme au nevoie de ajutor, asemenea unui autovehicul care are nevoie de combustibil.

Convinși fiind de acest adevăr, am gândit o modalitate de a răsplăti solidaritatea firmelor din Roman și zona Roman. 

Astfel, fiecare agent economic din zona Roman care se implică în a oferi sprijin pentru a traversa mai ușor această criză, va primi gratuit spațiu de publicitate pe platforma inRoman.ro, pentru o perioadă de trei luni. Ajutorul oferit de firme poate fi sub diferite forme: donații de materiale sanitare, donații de bani pentru echipamente, distribuția de produse la domiciliul persoanelor vulnerabile etc. 

Dacă ești agent economic sau știi o firmă care s-a implicat în limitarea răspândirii coronavirsului, scrie-ne pe Facebook sau pe contact@inroman.ro.

Ceea ce oferim noi poate că nu este mult, dar e un semnal față de mediul de business din zona Roman: Este greu pentru toți, dar nu sunteți singuri. Suntem convinși că, dacă vom trece peste asta cu bine, o putem face doar împreună!

* Firmele trebuie să explice în mod concret cum au oferit ajutor.

Articol scris de inRoman.ro

Cotidian online independent.

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.