PSD Roman a donat materiale de protecție

de | 26/04/2020 | Local, Politică, Social

Membrii PSD Roman au donat materiale de protecție Spitalului Roman, Spitalului de Psihiatrie și Stației de Ambulanță. Donațiile au fost făcute prin intermediul Asociației pentru sănătate și educație “Renașterea”, al cărei președinte este Marius Oprea, membru PSD Roman. 

Am reușit cu banii strânși să achiziționăm 100 măști se protecție KN 95, 500 măști chirurgicale, 1000 mănuși de protecție și 10 dezinfectanți, materiale pe care le-am donat Spitalului Municipal Roman, Spitalului de Psihiatrie Sf.Nicolae și Stației de Ambulanțe din orașul nostru. Mulțumesc pe această cale celor care au venit alături de noi în campania aceasta, respectiv: Stan Viorel, Angel Valerian, Havrici Iulia, Corduneanu Eduard, Onu Bogdan, Boloca Ilie, Curpan Radu, Vasiliu Daniel, Pătrașcu Eugen, Tabacariu Elena, Stan Ioan Cătălin. Așa cum am menționat în luna martie, alături de toți ceilalți colegi senatori și deputați ai Partidului Social Democrat, donez jumătate din indemnizația mea pentru susținerea sistemului de sănătate din România! Mulțumesc tuturor colegilor din Organizația PSD Roman, oameni care ați hotărât să vă inplicați, să sacrificați din timpul și resursele voastre pentru a servi unei cauze sau a ajuta pe alții mai greu încercați de soartă. Acesta este spiritul organizației noastre, a echipei pe care o avem la Roman, și vă felicit din suflet pentru asta! 

senator Dan Manoliu, președinte PSD Roman

Senatorul Manoliu a adăugat că în decursul acestei perioade, mai mulți membri ai organizației locale PSD s-au implicat în diverse acțiuni pentru susținerea persoanelor aflate în dificultate din cauza restricțiilor impuse de starea de urgență, cum sunt bătrânii și persoanele cu dizabilități. 

Articol scris de Coca Cozma

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.