Ce au făcut partidele de când a început criza medicală (I): PNL Neamț

de | 27/04/2020 | Politică, Județean

Am întrebat șefii filialelor județene ale principalelor partide ce au făcut sau ce vor să facă pentru cetățeni, în contextul crizei provocate de coronavirus. Știm deja că societatea civilă a reacționat prompt în tot județul și a donat materiale de protecție sau echipamente medicale. 

Dar ce au făcut partidele, care vor fi pe liste pentru cele două tipuri de alegeri – locale și parlamentare – care ne așteaptă peste câteva luni?

Am adresat aceeași solicitare către filialele din Neamț ale PNL, PSD, PMP, ALDE, USR, PLUS și ProRomânia: o listă cu acțiunile realizate începând cu 26 februarie sau care sunt în plan a fi realizate în județ pentru gestionarea situației actuale. 

PSD, ALDE și PMP nu au răspuns solicitării inRoman.ro. Din acțiunile publice realizate până acum reiese, însă, că PSD Roman a donat materiale de protecție pentru Spitalul Roman, Spitalul de Psihiatrie și Stația de Ambulanță Roman. PNL și USR au trimis un raport pe mai multe pagini, în timp ce PLUS și Pro România au trimis materiale mai sintetizate.

Azi, raportul PNL Neamț (din care am eliminat acțiunile administrațiilor locale, fiindcă cele mai multe sunt obligatorii, impuse prin acte normative și se desfășoară cu fonduri publice): 

  • Pentru a respecta indicațiile autorităților la nivelul organizației județene PNL Neamț au fost sistate ședințele, care în acest moment se organizează online, precum și acțiunile electorale. Activitatea s-a concentrat pe proiecte și acțiuni de ajutorare și gestionare a crizei coronavirusului.

Deputatul Mugur Cozmanciuc – președintele PNL Neamț:

  • Ca lider a sprijinit toate deciziile și măsurile liderilor liberali din administrația publică nemțeană legate de COVID-19. 
  • A încurajat și provocat constant membrii PNL să se implice în acțiuni și proiecte formale sau informale și să doneze, timp, bani orice resursă poate fi utilă în comunitate. 
  • A avut constant discuții cu membrii Guvernului și cu reprezentanți ai administrației centrale pentru a propune și găsi soluții pentru rezolvarea problemelor din cadrul Spitalului Județean de Urgență din Piatra Neamț.
  • S-a implicat în căutarea de soluții pentru combaterea efectelor coronavirus și identificarea unor spații potrivite pentru unități de tratament mobile (Sala Sporturilor, stadionul Ceahlăul)
  • A făcut apel la responsabilitatea liderilor politici județeni și a solicitat prefectului județului Neamț să organizeze, în cel mai scurt timp, o întâlnire, respectând cadrul legal, la care să îi invite pe toți reprezentanții partidelor politice din Consiliul Județean Neamț, primarii de muncipii și orașe pentru un dialog aplicat pe marginea bugetului județului Neamț.

Deputatul Laurențiu Leoreanu:

  • Ministerul secretat de stat în Ministerul Sănătății, Nelu Tătaru, a vizitat Spitalul de Urgență Roman în cursul zilei de marți, 24 martie. Oficialul se îndrepta spre Suceava și a oprit la Roman la solicitarea deputatului Laurențiu Leoreanu. 
  • A avut discuții cu reprezentanții Ministerului Sănătății în vederea dotării Spitalului Municipal de Urgența Roman cu un prim lot de 5000 de măști, 100 de combinezoane de protecție personal medical și 100l de alcool sanitar. Totodată, în urma unor discuții cu domnul prof. dr. Streinu Cercel au fost trimiși doi medici de la SMU Roman pentru specializarea, la Spitalul „Matei Balș” din București, a doi specialiști ai SMU Roman.
  • A solicitat Guvernului României să ofere atenție sporită inclusiv Spitalului Municipal de Urgență Roman (SMUR). Ajutorul s-a concretizat în livrarea de către UNIFARM, la S.M.U. Roman, a unui lot suplimentar de 15.000 de măști în trei pliuri, 1000 de măști tip FFP2, 300 de combinezoane de protecție și dezinfectant necesar pentru această perioadă.
  • Alături de organizația PNL Roman au organizat o acțiune de binefacere. Pentru această acțiune, fiecare reprezentant PNL – ales sau numit – a donat jumătate din indemnizație sau salariu, iar ceilalți membri ai B.P.L. au donat fiecare după posibilități, pentru a putea oferi 200 de pachete cu alimente de bază (ulei, zahar, orez, făină, mălai, cozonac, drojdie, vin, portocale, pui și câte 2 măști de protecție). Pachetele au fost livrate la domiciliul beneficiarilor. Persoanele care au primit acest mic ajutor au fost selectate atât de reprezentanții O.S.V.-urilor, cât și prin colaborare cu Direcția de Asistență Socială a Primăriei Roman.

Senatorul Eugen Țapu Nazare:

  • A purtat un dialog constant cu membrii Guvernului pentru a prezenta situația economică din județul Neamț, care a fost afectată de criza coronavirusului.

Consilierii județeni PNL Neamț:

  • Au monitorizat, propus și votat măsurile necesare de alocare a fondurilor destinate măsurilor care au fost luate pentru gestionarea crizei coronavirusului din județul Neamț.

Dincolo de activitatea administrativă și politică a membrilor PNL, trebuie să menționăm implicarea umană. Majoritatea colegilor nostri sunt implicati in proiecte de spriin ale comunitatii mai mult sau mai putin vizibile publicului. Ne pasă de durerile și dramele pe care le vedem în jur și ajutăm familii sărmane și oameni năpăstuiți, pentru a le alina din necazuri. Dincolo de aceste cazuri, care din rațiuni de bun-simț e de preferat să rămână anonime, e cunoscută implicarea colegului nostru Andrei Carabelea care organizează în perioada aceasta proiectul Neamțul solidar la greu – Împreună învingem COVID, într-o formulă care reunește 10 ONG-uri.

deputat Mugur Cozmanciuc, președinte PNL Neamț

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.