Casa lui Celibidache, tot pe lista de așteptare

de | 04/05/2020 | Administrație, Local

Proiectul privind reabilitarea casei în care s-a născut Sergiu Celibidache nu a fost discutat, încă, în cadrul Comitetului tehnico-economic al Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației (MLPDA). A confirmat-o deputatul Laurențiu Leoreanu, care a precizat că a discutat, în urmă cu câteva zile, la Ministerul  Dezvoltării. 

Este un proiect foarte important pentru Roman și l-am rugat pe domnul ministru Ion Ștefan ca, imediat ce se  termină cu starea de urgență, adică după 15 mai, să stabilească o întâlnire a Comitetului tehnico-economic și să se dea aviz pe acest proiect. Pandemia a schimbat ordinea lucrurilor în multe situații, dar am insistat pentru ca acest proiect să fie tratat cu prioritate.

Laurențiu Leoreanu, deputat PNL Neamț

La începutul acestui an, inRoman.ro a arătat cum, între două instituții între care este o distanță de 500 de metri, dosarul privind reabilitarea Casei Celibidache a fost transferat după trei luni de așteptare. Între timp a venit criza medicală, iar acum autoritățile au motive să spună că nu au putut să-și desfășoare activitatea conform programului prestabilit. 

După avizul Comitetului tehnico-economic urmează un ordin de ministru, protocol de predare a clădirii către Compania Națională de Investiții și, mai apoi, licitații pentru proiectare și execuție. 

Din martie 2018, prin hotărâre a Consiliului Local Roman, Casa Celibidache este în proprietatea Consiliului Județean Neamț.

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.