CJSU: Se deschid bazarele, oboarele și târgurile

de | 14/05/2020 | Util, Județean

O ședință extraordinară a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a avut loc miercuri, 13 mai. În cadrul acestei ședinte s-a discutat despre adoptarea unor noi hotărâri a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, privind stabilirea unor măsuri cu aplicabilitate după încetarea stării de urgență.

Președintele Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, prefectul de Neamț – George Lazar, a propus în ședință următoarele aspecte care au fost validate și aprobate de către membrii comitetului, cu aplicabilitate din data de 15 mai.

După încetarea stării de urgență se deschid pentru public următoarele obiective, cu respectarea măsurilor de distanțare socială:

  • cimitirele;
  • parcurile;
  • grădinile zoologice;
  • ștrandurile – doar zonele de agrement și plimbare, terenurile de sport pentru practicarea sporturilor individuale (tenis de câmp). Rămân închise zonele amenajate cu piscine, zonele de grătare și terenurile pentru practicarea sporturilor de echipă;
  • stadioanele – se deschid doar pistele în vederea practicării sporturilor individuale – atletism;
  • bazare, oboare, târguri care au caracter permanent, în localitățile unde acestea sunt autorizate din punct de vedere sanitar-veterinar și dispun de utilități, împrejmuire, controlul accesului și asigurarea pazei. Programul zilnic va fi între orele 8 – 18, iar administratorii acestora vor dispune măsuri pentru a asigura respectarea distanțării sociale – minim 1,5 m între comercianți și măsuri pentru evitarea aglomerării.

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.