Primăria municipiului Roman anunță faptul că, începând de vineri, 15 mai, odată cu încetarea stării de urgență de pe teritoriul României, se deschid parcurile din oraș.
Reprezentanții administrației publice locale susțin că parcurile au fost închise pe toată această perioadă pentru a preveni răspândirea și îmbolnăvirea cu noul coronavirus a romașcanilor, dar și că de acum încolo cetățenii trebuie să respecte normele de igienă și cele legate de distanțarea socială (o distanță de minim un metru și jumătate).
Cu privire la redeschiderea transportului public în comun, deocamdată microbuzele nu vor reveni pe trasee deoarece operatorul de transport deține mașini ce nu permit distanțarea socială între pasageri, iar o încălcare a acestei reguli ar putea fi un pericol pentru sănătatea cetățenilor.
comunicare Primăria Roman
În ceea ce privește redeschiderea locurilor de joacă pentru copii, administrația publică locală așteaptă ca deciziile luate la nivel național să intre în vigoare. Zonele de fitness în aer liber din Parcul Municipal și Complexul de Agrement Moldova rămân, deocamdată, închise, pentru că utilizarea aparatelor de diferite persoane reprezintă un risc crescut de îmbolnăvire.
0 Comentarii