Cozmanciuc: „România primește 33 miliarde de euro pentru dezvoltarea economiei”

de | 29/05/2020 | Politică, Economic, Național

România va primi în total 33 de miliarde de euro  – din care 19 miliarde fonduri nerambursabile. În urma negocierilor care au fost purtate de statul român, țara noastră obține un pachet foarte mare, al 6-lea în Uniunea Europeană, fiind a doua țară din Europa de Est ca sumă totală pe care o va primi, după Polonia, susține deputatul Mugur Cozmanciuc, președintele PNL Neamț.

Fondurile vor fi folosite pentru dezvoltarea economiei românești, pentru sprijinirea companiilor românești, pentru angajații români și pentru a construi noi spitale regionale de care avem atât de mare nevoie. 

Până acum, guvernul PNL a atras fonduri europene substanțiale pentru combaterea pandemiei: 300 de milioane de euro pentru plata șomajului tehnic, 350 de milioane de euro pentru dotarea spitalelor, 225 de milioane de euro pentru sprijinirea a peste un milion de români aflați în situații defavorizate sau risc de sărăcie, 20 de milioane de euro stimulente pentru medicii aflați în prima linie, 682 de milioane de euro pentru Inspectoratul General pentru Situații de Urgență. Totodată, este important să reamintesc faptul că Guvernul PNL a recuperat întârzieri de ani de zile: au fost semnate contractele pentru spitale regionale din Iași și Craiova pe care PSD a eșuat să le facă în 6 ani, au fost lansate 13 apeluri de proiecte cu finanțare europeană care cumulează peste 800 de milioane de euro, s-a evitat dezangajarea a 600 de milioane de euro încă din primele săptămâni de guvernare. 

deputat Mugur Cozmanciuc, președinte PNL Neamț

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.