Fără gaz pe mai multe străzi din Roman

de | 29/05/2020 | Util, Local

Pentru efectuarea unor lucrări specifice la reţeaua de distribuţie din municipiul Roman, compania Delgaz Grid anunță că va sista temporar alimentarea cu gaze naturale marți, 2 iunie, începând cu ora 08.30 la consumatori de pe străzile:

  • Ștefan cel Mare (blocuri 1, 3, 5, 7, 9, 11, 13, 15A, 15B, 177);
  • Castanilor;
  • Aprodul Purice;
  • Sucedava;
  • 1 Mai;
  • Petru Aron;
  • Păltiniș;
  • Miron Costin;
  • Doctor Gheleter;
  • Petru Rareș;
  • Aprodul Arbore.

Reluarea serviciului de distribuţie a gazelor naturale se va efectua treptat, imediat după finalizarea acestor lucrări, cel mai probabil începând cu ora 16.00. 

Compania solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute.

În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al Delgaz Grid la unul dintre numerele de telefon: 0800.800.928(număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă) sau 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Telekom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie).

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.