PSD anunță că nu va vota pentru prelungirea stării de alertă

de | 10/06/2020 | Politică, Național

Guvernanții solicită prelungirea stării de alertă după data de 15 iunie, dar votul care trebuie dat în Parlament pare să nu fie în favoarea acestei decizii. Reprezentanții PSD au anunțat deja că nu vor vota pentru prelungirea stării de alertă. Aceștia acuză PNL că nu oferă o justificare rezonabilă pentru prelungirea situației actuale. 

Singurele lucruri pe care le-au făcut temeinic în starea de alertă au fost angajările la stat a întregii clientele de partid și umplerea buzunarelor firmelor de casă din banii românilor. Nici măcar o singură mască de protecție dintre cele promise nu a ajuns până acum la persoanele vulnerabile! Nici programul de relansare economică anunțat din aprilie nu a fost prezentat. Economia s-a prăbușit iar șomajul a crescut într-un ritm amețitor. Ce se întâmplă cu firmele românești care vor da faliment dacă această stare continuă? Dar cu cei care vor îngroșa rândurile șomerilor? Unde este responsabilitatea Guvernului pe care îl conduceți față de economie? Dar față de nivelul de trai? Dar față de sănătatea bolnavilor cronici cărora le este interzis accesul la tratamente? Guvernul de comedie neagră al PNL marca Werner/Ludovic nu a venit cu nici un sprijin pentru firmele românești, ne tot amenință cu un mare plan doar ca să mai tragă de timp, iar pentru cei care și-au pierdut serviciul nu a venit cu nici o măsură sau facilitate fiscală! 

Dan Manoliu, senator PSD

Parlamentarul romașcan susține că toate restricțiile impuse pe durata stării de alertă pot fi continuate de Guvern prin acte administrative și acuză că PNL și președintele Iohannis încearcă să deturneze atenția de la discuția privind dublarea alocațiilor începând cu 1 iulie (și nu cu 1 august, așa cum vrea Guvernul).

Lăsați aberațiile, dublați alocațiile! Iohannis este direct răspunzător de blocarea dublării alocațiilor pentru copii, prin întârzierea promulgării. Trebuie să promulge de urgență legea prin care Parlamentul a respins Ordonanța de Urgență a guvernului Orban care amâna până la 1 august dublarea alocațiilor. Să nu mai fure, să cheltuiască mai puțin la aparatul guvernamental și să impoziteze pensiile speciale și vor avea bani de alocații. Cîţu, Orban şi Violeta Alexandru sunt grup organizat pentru obstrucționarea Justiţiei. Au apărut documente care a atestă că cei trei și-au folosit funcțiile de conducere pentru a obstrucționa justiția în litigiul cu părinții lui Cîțu. Iohannis tace și nu cere demiterea lui Cîțu pentru obstrucționarea justiției, pentru că depinde de acesta în legătură cu demersurile ANAF privind recuperarea banilor din chiriile caselor ilegale ale președintelui. ANAF ar trebui să iniţieze procedurile pentru recuperarea prejudiciului de peste 300.000 de euro, cauzat statului de familia Iohannis.

Dan Manoliu, senator PSD

Articol scris de inRoman.ro

Cotidian online independent.

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.