Un bărbat din zona Romanului, bolnav psihic, s-a plimbat în ultima săptămână de trei ori cu ambulanța până la Centrul de Primiri Urgențe Roman. De două ori a fost trimis înapoi acasă, pe motiv că este calm și liniștit, iar tratamentul pentru afecțiunea sa poate fi continuat la domiciliu. A treia oară, după ce familia a fost nevoită să sune din nou la 112 pentru că a amenințat că dă foc la casă și “le taie gâtul” celor apropiați, bărbatul a fost, într-un final, internat la Secția de Psihiatrie a Spitalului de Urgență Roman.
După primele două refuzuri, familia a sunat și la Spitalul de Psihiatrie “Sf. Nicolae” pentru a afla dacă și în ce condiții poate fi internat. De acolo, mesajul a fost clar: nu putem interna decât dacă știm sigur că pacientul nu este pozitiv COVID-19. Această certitudine vine ca urmare a efectuării unui test. Managerul Spitalului de Psihiatrie susține că nu poate cere efectuarea de teste tuturor pacienților… din lipsă de buget.
Noi nu internăm persoane care sunt în stare acută, doar cronici. Avem posibilitatea să testăm pacienții care ajung la noi și au nevoie de internare doar dacă aceștia au simptome. Altfel, testul – care costă în jur de 200 de lei – nu este decontat în cadrul programului național de testare și ar trebui să-l plătesc din bugetul spitalului. La ce buget avem, nu cred că ne putem permite mai mult de 10 teste într-un an. Dacă nu facem testul, persoana care ajunge la noi trebuie să stea în izolare 14 zile, apoi să fie internată în salon. Este foarte dificil să facem intenări în aceste condiții. Dar dacă persoana vine deja testată, o putem interna fără probleme.
Anca Hâncu, manager Spitalul de Psihiatrie „Sf. Nicolae” Roman
Reprezentanții Spitalului de Urgență Roman au precizat că nu pot testa toți pacienții care ajung în Centrul de Primiri Urgențe. Ci doar pe cei care se află într-o stare gravă și trebuie internați. Sau la cerere, contra sumei de 220 lei, fiecărei persoane care dorește să afle dacă are sau nu acest virus.
Nouă ni se decontează tot ce se testează conform metodologiei. Adică pacienți simptomatici, oncologici, dializați, personalul care a venit în contact cu pozitivi, situații de acest tip. Pe ceilalți care ajung în CPU nu putem să-i testăm, pentru că aceasta ar însemna să plătim din bugetul spitalului efectuarea testelor. O facem doar în condițiile în care o persoană cere în mod special special să fie testată și suportă costul testului. Dar în această perioadă, fiind atât de aglomerați, nu internăm persoane decât dacă sunt într-o stare acută, gravă.
Maria Andrici, manager Spitalul Municipal de Urgență Roman
Pe scurt, șansa unei persoane care, în pandemie, are nevoie să rămână internată într-o unitate spitalicească și să primească îngrijirea de care are nevoie stă în 220 de lei, cât costă un test pentru COVID-19.
0 Comentarii