A murit preotul Vasile Nastasă

de | 11/07/2020 | Religie, Local

Preotul Vasile Nastasă, cunoscut romașcanilor care căutau liniște sufletească la biserica din cimitirul Eternitatea, a trecut la cele veșnice. Anunțul a fost făcut de Arhiepiscopia Romanului și Bacăului.

Părintele Vasile Năstasă s-a născut în data de 21 octombrie 1940, în comuna Mărgineni, județul Neamț, într-o familie credincioasă şi evlavioasă. Părinții săi, Gheorghe și Maria, i-au insuflat credința strămoșească și iubirea față de cele sfinte. A urmat cursurile școlii primare în satul natal, Hârțești, apoi, între 1956 și 1959 a urmat cursurile Școlii de cântăreți din Mănăstirea Neamț. După încheierea stagiului militar, în 1963, s-a căsătorit cu Elena Grecu, având 3 copii. În perioada 1968-1971 a urmat cursurile seminariale speciale de a Curtea de Argeș, pe care le-a absolvitcu notă maximă, după care a fost hirotonit preot pe seama parohiei Brăteni, protopopiatul Bistrița.

Între anii 1979 și 1983 a urmat studiile Facultății de Teologie din București, între timp, din 1977, pentru 10 ani este paroh în parohia Secuieni, județul Neamț. Din 1987, până în 2019, la retragerea completă din activitate, a fost alături de credincioși și în slujba lui Hristos, la Biserica „Schimbarea la Față” a cimitirului din orașul Roman.

Trupul neînsuflețit al părintelui este depus în Biserica „Schimbarea la Față” din Roman. Slujbele de pomenire vor fi săvârșite de la ora 19.00, sâmbătă (11 iulie) și duminică (12 iulie). Slujba de înmormântare va avea loc luni, 13 iulie, de la ora 10.00.

pr vasile nastasa doliu landscape 1

Articol scris de inRoman.ro

Cotidian online independent.

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.