Alegeri locale: președintele USR Neamț, apel către PNL-ul “orientat spre reformă”

de | 18/07/2020 | Alegeri Locale 2020, Județean, Politică

Președintele USR Neamț, deputat Iulian Bulai, a făcut un apel “la unitate” către PNL, în vederea unei alianțe pentru alegerile locale. În postarea lansată pe Facebook, parlamentarul nemțean a spus că ceea ce s-a întâmplat la Galați (candidat unic PNL – USR – PLUS la CJ și la Primăria municipiului Galați) trebuie să se repete la Neamț. 

Pentru a reuși în fața baronului PSD, Ionel Arsene – mâna dreaptă a lui Liviu Dragnea în Moldova – va trebui să avem candidați unici la Consiliul Județean Neamț. PNL și USRPLUS trebuie să fie, împreună, o alternativă la incompetența care conduce județul. Suntem județul în care numirile politice ale PSD au fost sub nivelul zero al bunului simț: Andrușcă, ministrul Economiei, Arcan, membru în Biroul Permanent al Senatului, fiica senatoarei – șefă peste funcționarii publici din țară, Harabagiu – consilierul lui Dăncilă care a indus în opinia publică faptul că Halep a fost huiduită pe stadion și nu Firea. 

Iulian Bulai, președinte USR Neamț

Iulian Bulai a precizat că își dorește ca USRPLUS și PNL să dea candidați unici la CJ Neamț și la Primăria municipiului reședință de județ. În celelalte localități, filialele locale ar avea autonomie să decidă dacă vor face sau nu alianță cu PNL.

Sper ca PNL și USRPLUS să poată da candidați unici la Primăria Piatra Neamț și Consiliul Județean Neamț. La nivel de PNL în județ e vorba de mai multe găști, care nu au opinii convergente. Noi facem un apel către membrii PNL care sunt orientați spre reformă, care au în prim-plan binele comunității. La Roman nu există nicio discuție cu PNL și este exclusă o alianță. Este exclus ca noi să colaborăm cu oameni dubioși din PNL, care nu au o bună reputație, care sunt incompatibili cu funcțiile publice sau care au condamnări penale. 

Iulian Bulai, președinte USR Neamț

Președintele USR Neamț a mai spus că propunerea lui Liviu Harbuz, coordonatorul Pro România Neamț, de a face o alianță cu USRPLUS, i se pare “hazlie”, pentru că șeful Pro România, Victor Ponta, a fost “dovedit de instanță că e un hoț, a pierdut procesul privind plagiatul și cea mai proaspătă achiziție, Emilia Arcan, a fost mâna dreaptă a lui Dragnea”.

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele articole

se incarca

Cele mai citite articole

se incarca