Laurențiu Leoreanu intervine pe lângă Ministrul Finanțelor Publice la cererea oamenilor de afaceri

de | 28/07/2020 | Local, Politică

Date fiind blocajele comerciale apărute ca urmare a pandemiei de la începutul anului 2020, Guvernul PNL a adoptat o serie de măsuri menite să sprijine societățíle comerciale care au fost afectate de perioada de criză. 

Prin Ordonanța de Urgență nr. 69/2020, pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, precum și pentru instituirea unor măsuri fiscale, s-a stabilit, printre altele,  anularea accesoriilor aferente  obligațiilor bugetare anterioare datei de 31 martie.

Mi-au fost sesizate, de către agenții comerciali, o serie de sincope în ceea ce privește aplicarea acestor măsuri, fapt ce m-a determinat să iau legătura cu domnul Florin Cîțu, Ministrul Finanțelor Publice, la care am găsit toată disponibilitatea pentru a identifica metodele necesare urgentării aplicării prevederilor OUG 69/2020.

Am fost asigurat de soluționarea acestei situații, prin clarificarea normelor de aplicare, stabilirea procedurilor și structurilor organizatorice interne, astfel încât beneficiarii ordonanței să poată accesa măsurile stabilite în termen foarte scurt, dorind să-i mulțumesc domnului ministru pentru deschidere și celeritate.

Laurențiu Leoreanu

Articol scris de inRoman.ro

Cotidian online independent.

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.