Aproape 80% promovabilitate în Neamț la examenul național de definitivare în învățământ

de | 30/07/2020 | Județean, Educație

Săptămâna trecută s-a desfășurat examenul de definitivare în învățământ, iar pe 28 iulie au fost afișate, primele rezultate înainte de contestații, atât la centrele de examen, cât și online, pe site-ul definitivat.edu.ro. La acest examen au participat 115 candidați, dintre care 11 s-au retras în timpul examenului.

Potrivit datelor centralizate de Ministerul Educației și Cercetării, procentul de promovare la nivel național (medii mai mari sau egale cu 8) este de 69,17%, iar în județul Neamț procentul de promovare este de 77,88%, înainte de contestații. Au fost declarați promovați, înainte de înregistrarea și soluționarea eventualelor contestații, 81 de candidați cu medii între 8 și 10.

Pentru a fi declarat promovat, un candidat trebuie să obțină minimum media 8, calculată ca medie ponderată a notelor obținute la toate probele de examen, inclusiv proba scrisă. Nota la proba scrisă are o pondere de 70% în calculul mediei finale, care trebuie să fie de cel puțin 8 pentru promovarea examenului.

Contestațiile se depun conform calendarului aprobat, la centrul de examen Colegiul Național ”Calistrat Hogaș” Piatra Neamț sau pot fi transmise on-line sau pe fax, în zilele de 29 iulie (în intervalul orar 13-20), respectiv 30 iulie (în intervalul orar 8-12).  Rezultatele finale se afișează la centrele de examen și pe site-ul anterior menționat, în data de 4 august 2020.

Persoanele care nu au promovat examenul se pot prezenta la o nouă sesiune după reluarea, de fiecare dată, anterior susținerii examenului, a stagiului de practică de un an școlar.

Articol scris de Coca Cozma

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.