“Vacanță în siguranță” – sfaturi de la Poliția Română pentru plecarea în vacanță

de | 30/07/2020 | Național, Util

Perioada concediilor și a vacanțelor îi determină pe oameni să fie mai preocupaţi de pregătirea concediilor, a deplasărilor ce vor urma, sau de deplasările efectuate în zilele libere, aflându-se frecvent în locuri aglomerate, pierzând astfel din vedere măsurile preventive a unor activități infracționale cărora le pot cădea victime.

Un prim demers în cadrul campaniei “Vacanță în siguranță” este reprezentat de conștientizarea de către cetățeni a necesității adoptării unei atitudini prudente în raport cu locuința și bunurile proprii, precum și a consecințelor neluării unor măsuri preventive fundamentale, aducând în atenție modurile de operare cel mai frecvent utilizate de hoți, precum și principalele măsuri de siguranță pentru protejarea locuinței și a bunurilor personale.

În acest sens, Inspectoratul de Poliție al Județului Neamț, prin Compartimentul de Analiza și Prevenire a Criminalității vă recomandă: 

  • Fii cu un pas înaintea hoților:
    • Fă-ți o listă de control cu toate măsurile de siguranța posibile și verifică-le înainte de plecarea în vacanță;
    • Când lipsești de acasă, asigură-te ca toate ușile și ferestrele sunt încuiate;
    • În cazul în care lipsești o perioada mai lungă de timp, roagă-ți prietenii sau vecinii apropiați să treacă pe la tine, să ridice corespondența;
    • Instalează un sistem de alarmare în locuință;
  • Dacă locuiești la bloc:
    • Încuietoarea de la ușa locuinței trebuie să nu permită accesul, din exterior, la  șuruburile de prindere, iar butucul yalei să fie complet introdus în corpul ușii, pentru a evita prinderea și ruperea lui;
    • Dacă locuiești la parter sau la etajul 1, grilajele de la ferestre îi descurajează pe hoți.
  • Mai mult, solicită administrației:
    • Montarea unui interfon la intrarea în scară și utilizarea în mod corect pentru a ști exact cine intra în clădire;
    • Dotarea cu încuietori corespunzătoare a ușilor de la subsol, terase sau intrări suplimentare;
    • Iluminarea bună a holurilor și palierelor blocului;
  • În plus, dacă locuiești la casă, poți opta pentru:
    • Supraveghere video în exterior, care să înregistreze orice activitate desfășurată în curtea casei;
    • Iluminare cu senzori de mișcare;
    • Protecție perimetrală ce avertizează asupra pătrunderii persoanelor străine în curte

Comportamentul prudent trebuie adoptat și pe rețelele sociale:

  • Atunci când plecați pentru o perioadă mai lungă de acasă, nu faceți acest lucru public pe internet;
  • Nu vă transformați conturile de pe rețelele de socializare în surse de informații pentru infractori. Faceți-le inaccesibile pentru persoane necunoscute și manifestați o atenție sporită la datele personale și fotografiile pe care le postați;
  • Evitați prieteniile cu persoane pe care nu le cunoașteți în realitate și nu dezvăluiți date despre dumneavoastră celor pe care „i-ați întâlnit” doar în mediul online.

Poliția recomandă cetățenilor să respecte măsurile de protecție sanitară și de distanțare fizică pentru a-și proteja propria sănătate și viață, dar și pentru a-i proteja pe toți cei din jur!

Articol scris de Gabriel Baciu

Fost realizator de programe, coordonator muzical și creator de reclame la Radio Nord-Est și Radio Terra; fost realizator de programe la CNS Roman; antreprenor în advertising și publicitate din 2003; membru fondator al săptămânalului Opinia Romașcană; consultant pentru comunicare, advertising și publicitate; grafician și dezvoltator site-uri web.

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.