Bătaie politică pe Casa Celibidache

de | 04/08/2020 | Local, Administrație, Politică

Casa Celibidache ar fi trebuit să fie mândria orașului, punctul zero al urbei unde s-a născut celebrul și pasionalul compozitor Sergiu Celibidache. În schimb, ea a fost lăsată de izbeliște, loc de pelerinaj și înnoptare pentru oamenii străzii. Acum ea a devenit locul în care se întâlnesc interesele politice înaintea alegerilor locale.

O încercare de a reabilita Casa Celibidache au fost în timpul administrației Leoreanu, când imobilul a fost achiziționat. În timpul administrației Lucian Micu, s-a încercat un proiect european – care s-a împiedicat într-o ștampilă. Apoi, Micu a vrut să scape de o problemă în plus și, cu ajutorul Consiliului Local, a dat casa Celibidache Consiliului Județean Neamț. Hotărârea prevedea că dacă într-un an de zile nu încep lucrările, imobilulu se va reîntoarce în proprietatea orașului, numai că anul a trecut și nimeni din administrația locală nu a început un demers de recuperare.

Consiliul Județean Neamț a înaintat proiectul de reabilitare, spre finanțare, către Compania Națională de Investiții, dar aici lucrurile s-au desfășurat cu viteza melcului ardelean, imobilul stând luni de zile pe lista de așteptare pentru ca apoi, când a primit aprobare, să mai treacă câteva luni până să parcurgă distanța de 500 de metri până la Ministerul Dezvoltării.

Ieri, 3 august, aflăm că proiectul de reabilitare a ajuns în faza licitațiilor, motiv pentru care atât Laurențiu Leoreanu, deputat PNL, cât și Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț din partea PSD, au început să-și aroge meritele acestui lucru.

Primul care a făcut anunțul publicării în sistemul SICAP și trecerea la faza de licitații a fost Laurențiu Leoreanu. Probabil mai matinal decât Ionel Arsene, acesta publica pe Facebook următorul mesaj la ora 07:01.

Vă aduc o nouă veste bună despre evoluția reabilitării Casei ”Sergiu Celibidache”, proiect în care m-am implicat direct, utilizând toată energia și instrumentele avute la dispoziție, deblocând și fluidizând etapele ce trebuiau urmate!

Acest proiect de suflet pentru mulți romașcani a fost publicat în SICAP, sistemul informatic pentru achiziții publice, spre licitație, iar din acest moment aștepăm firmele interesate să depună ofertele de execuție. Mă aștept la oferte concrete și corecte, din partea unor constructori competenți și serioși, astfel încât calitatea lucrărilor să se ridice la nivelul pe care acest obiectiv important pentru romașcani îl merită.

Iată încă un pas concret în demersul nostru de a mai avea un monument consolidat, reabilitat, modernizat și funcțional în municipiul Roman.

A fost dificil, a durat mai mult decât ne-am fi dorit, au fost obstacole pentru care am depus tot efortul să le elimin, dar ne aflăm pe drumul cel bun.

Mereu mă voi implica, pentru că încrederea voastră merită toată energia mea, iar cu toții trebuie să ne amintim că pașii concreți sunt mai importanți decât vorbele sterile!

Laurențiu Leoreanu

Domnul deputat lasă să se înțeleagă că e meritul dumnealui pentru că s-a „implicat direct” și a uns rotițele necesare pentru ca proiectul să urmeze o cale, de altfel, firească.

În colțul opus, Ionel Arsene a reacționat la ora 12:40:

Căutăm constructorul potrivit pentru a moderniza Casa Sergiu Celibidache din municipiul Roman, obiectiv preluat de către Consiliul Județean Neamț pentru că s-a dovedit a fi indiferent administrației locale romașcane, care l-a lăsat să se prăbușească!

A fost încărcat pe SEAP anunțul privind organizarea licitației la care, până pe 27 august, se pot înscrie toate firmele de specialitate și în scurt timp va fi selectată cea mai bună ofertă.

Alături de colegii din cadrul #Consiliului_Județean_Neamț am depus toat și am urmat toate demersurile necesare pentru a reuși să modernizăm acest obiectiv care prin importanța culturală pe care o are, dă greutate municipiului Roman.

Regret că administrația locală a acestui oraș nu a făcut nimic pentru salvarea #Casei_Sergiu_Celibidache timp de peste 10 ani. Din cauza lipsei de implicare a Primăriei Roman m-am văzut nevoit să îmi asum responsabilitatea de a salva de la distrugere acest obiectiv cultural!

În scurt timp, dragi romașcani, voi avea bucuria de a preda amplasamentul pentru începerea proiectului „Conservarea, restaurarea și protecția clădirii «Sergiu Celibidache», în vederea valorificării patrimoniului cultural“.

Doamne, ajută-ne, să vedem și acest obiectiv din județul Neamț salvat de la ruinare!

Ionel Arsene

După cum vedeți, Ionel Arsene marchează politic subliniind perioada îndelungată în care imobilul a stat în paragină iar la final strecoară un „Doamne ajută” ca să fie mai la sentiment.

Dincolo de mesajele transmise online, transpare interesul actorilor politici strict pentru voturi, fără o conlucrare reală pentru rezolvarea unei probleme a comunității. Nu putem ști dacă, cât și cum deputalul Leoreanu a uns rotițele necesare pentru ca un fapt normal să se întâmple într-o țară în care normalul este anormal, dar știm sigur că începerea lucrărilor de reabiltare îi pică numai bine lui Ionel Arsene în prag de alegeri electorale și de aceea a punctat electoral pentru o faptă banală: e plătit din banii contribualilor să-și facă treaba.

Articol scris de Gabriel Baciu

Fost realizator de programe, coordonator muzical și creator de reclame la Radio Nord-Est și Radio Terra; fost realizator de programe la CNS Roman; antreprenor în advertising și publicitate din 2003; membru fondator al săptămânalului Opinia Romașcană; consultant pentru comunicare, advertising și publicitate; grafician și dezvoltator site-uri web.

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.