Bărbat bănuit de furt căutat de polițiști

de | 27/10/2020 | Local, Actualitate

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț solicită sprijinul cetățenilor în vederea identificării unei persoane, de sex masculin, bănuite de comiterea  infracțiunilor de acces ilegal la un sistem informatic, efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos și însușirea bunului găsit sau ajuns din eroare la făptuitor.

După vizualizarea imaginilor surprinse de camerele de supraveghere, polițiștii au stabilit faptul că, la data de 22 mai 2020, persoana în cauză ar fi folosit cardul bancar al persoanei vătămate și ar fi efectuat mai multe operațiuni de retragere a unor sume de bani dintr-un bancomat din municipiului Roman, fără consimțământul beneficiarului. De asemenea, ar fi efectuat operațiuni de plată la diferite societăți comerciale, în valoare de 4.000 de lei.Persoana bănuită de comiterea faptei a fost surprinsă de camerele video amplasate în zonă.

În cauză au fost demarate cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de acces ilegal la un sistem informatic, efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos și însușirea bunului găsit sau ajuns din eroare la făptuitor.

Oricine poate oferi informații care pot conduce la identificarea persoanei din imagini este rugat să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție sau să apeleze 112.

Articol scris de Gabriel Baciu

Fost realizator de programe, coordonator muzical și creator de reclame la Radio Nord-Est și Radio Terra; fost realizator de programe la CNS Roman; antreprenor în advertising și publicitate din 2003; membru fondator al săptămânalului Opinia Romașcană; consultant pentru comunicare, advertising și publicitate; grafician și dezvoltator site-uri web.

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.