Colegiul Național „Roman Vodă” și Liceul Teoretic „Vasile Alecsandri” Săbăoani, parte într-un proiect Erasmus+ de peste 300.000 euro

de | 04/11/2020 | Local, Educație, Rural

Colegiul Național „Roman Vodă” și Liceul Teoretic „Vasile Alecsandri” Săbăoani sunt parte a unui proiect Erasmus+, finanțat cu sprijinul Comisiei Europene, cu un grant aprobat de 304.140 euro. Din proiect mai fac parte alte patru școli din regiunea Nord-Eet: Colegiul Național „Gh. Vrănceanu” Bacău (coordonator), Colegiul Național „Costache Negri” Tg Ocna, Liceul Teoretic „Ion Borcea” Buhuși, și Colegiul Național „Ferdinand I” Bacău.

Scopul proiectului este de a sprijini elevii în vederea orientării lor către o cariera IT, în țara sau in străinătate.

Proiectul se va desfășura în perioada 2020-2021 si are următoarele obiective specifice:

  • dezvoltarea de competente profesionale informatice legate de comerțul electronic, de către 96 de elevi, de la profilul matematică-informatică, prin stagii de practica de 90 ore în companii IT dintr-o țară străină;
  • dezvoltarea de către cei 96 participanți elevi, de competențe cheie, lingvistice, soft skills si abilități personale, printr-o prima experiență de mobilitate europeană;
  • conștientizarea ți înțelegerea de către cei 96 participanți elevi a altor culturi si a sentimentului de cetățenie activă și identitate europeană;
  • creșterea capacității de internaționalizare a 14 instituții europene din domeniul educației și piața muncii, prin cooperare și schimb de bune practici in formarea inițială.

Grupul tintă este format elevi de clasa a XI-a, profil mate-informatică, ce vor susține la finalul studiilor liceale „Atestat competente profesionale” la disciplina informatică. Aceștia vor urma un program pregătire pedagogica, lingvistică si culturală.

În cadrul proiectului se va colabora cu 5 companii IT de primire din Spania, Portugalia și Cipru. Aceste companii, conform unui acord de învățare, vor asigura plasamentele de formare pentru elevi în scopul dobândirii de competențe profesionale de realizare a site-uri de comerț electronic, utilizând WordPress, XAMPP si WooCommerce.

Recunoașterea competențelor participanților se va face prin documentul Europass Mobility.

Articol scris de Gabriel Baciu

Fost realizator de programe, coordonator muzical și creator de reclame la Radio Nord-Est și Radio Terra; fost realizator de programe la CNS Roman; antreprenor în advertising și publicitate din 2003; membru fondator al săptămânalului Opinia Romașcană; consultant pentru comunicare, advertising și publicitate; grafician și dezvoltator site-uri web.

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.