Încă o lege pentru o șosea de mare viteză: Autostrada Nordului. Legea Autostrăzii Unirii, uitată

de | 22/11/2020 | Administrație, Național

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a promulgat încă o lege care prevede construirea unei autostrăzi: „Autostrada Nordului”. Proiectul prevede demararea lucrărilor la 1 ianuarie 2021, cu un termen de execuție de 4 ani, pentru un drum de mare viteză pe traseul Vama Petea, Satu Mare, Baia Mare, Dej, Bistrița, Vatra Dornei și Suceava.

„Acest obiectiv se finanţează de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, din credite externe şi din fonduri europene. Termenul de execuţie al obiectivului este de 4 ani de la data intrării în vigoare a acestei legi. Prevederile legii intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2021”, se arată în textul legii.

În urmă cu doi ani, a fost adoptat proiectul Autostrăzii Unirii care ar urma să lege Tărgu Mureș de Iași, dar de la adoptarea legii autoritățile nu au depășit încă etapa studiilor de fezabilitate.

În ianuarie, premierul Ludovic Orban spunea că Autostrada Unirii este o prioritate și promitea că Guvernul va negocia alocarea de fonduri europene pentru aceasta, dar Autostrada Unirii nu este inclusă pe lista marilor priorități de investiții pentru bugetul pe 2021. În schimb, pe listă apare autostrada ce ar urma să lege orașul Ploiești de vama Siret, prin Buzău, Focșani, Bacău, Pașcani și Suceava. Mai este prevăzută și o legătură a aceste autostrăzi cu orașul Piatra Neamț. Din această autostradă face parte și centura ocoloitoare a Băcăului ce urmează a fi dată în folosință cu un an mai devreme decât era prevăzut.

Articol scris de Gabriel Baciu

Fost realizator de programe, coordonator muzical și creator de reclame la Radio Nord-Est și Radio Terra; fost realizator de programe la CNS Roman; antreprenor în advertising și publicitate din 2003; membru fondator al săptămânalului Opinia Romașcană; consultant pentru comunicare, advertising și publicitate; grafician și dezvoltator site-uri web.

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.